Update articol:

Transgaz a finalizat lucrările la cea de-a treia și ultima Stație de Comprimare gaze naturale din cadrul proiectului BRUA – Faza 1, cea de la Bibești, Gorj; valoarea investiției STC BIBEȘTI – 39,08 milioane euro

Astăzi, 23 august, Ludovic Orban, Prim-Ministru al României, însoțit de Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu, și alți oficiali guvernamentali, împreună cu directorul general al SNTGN TRANSGAZ SA, domnul Ion Sterian, și reprezentanți ai managementului executiv al companiei, ai autorităților publice locale au participat la inaugurarea Stației de comprimare gaze naturale de la Bibești, județul Gorj.

Este cea de-a treia și ultima stație de comprimare din cadrul proiectului BRUA Faza 1, pe care TRANSGAZ o pune în funcțiune, după ce, în anul 2019, au fost inaugurate și puse în funcțiune stațiile de comprimare gaze naturale de la Jupa-jud. Caraș Severin (30 septembrie 2019) și Podișor-jud. Giurgiu (31 octombrie 2019).

Scopul stației de comprimare gaze naturale Bibești îl constituie comprimarea gazelor naturale în vederea compensării pierderilor de presiune care sunt inerente procesului de transport al gazelor naturale. Stația este bidirecțională putând comprima gaze atât către direcția Podișor/Giurgiu cât și către direcția Jupa/Nădlac. Stația de Comprimare gaze naturale de la Bibești este o instalație tehnologică interconectată la următoarele conducte magistrale de gaze: Dn 32” STC Podișor – STC Bibești, Dn 32” STC Bibesti – STC Jupa, Dn 20” STC Bibești – NT Hurezani.

Directorul General al SNTGN Trangaz SA, domnul Ion STERIAN,  a declarat: “TRANSGAZ inaugurează astăzi cea de-a treia stație de comprimare gaze naturale și ultima dintre cele prevăzute în cadrul proiectului BRUA – faza 1, Stația de Comprimare Gaze Naturale de la Bibești. Anul trecut în luna septembrie am pus în funcțiune Stația de Comprimare de la Jupa, apoi, o lună mai târziu, pe cea de la Podișor.

TRANSGAZ a gestionat și gestionează cu responsabilitate și eficacitate etapele necesare implementării proiectului BRUA – Faza 1, așa cum acționează în toate celelalte proiecte investiționale asumate, reușind performanțe deosebite. Anul trecut am inaugurat două dintre cele trei stații de comprimare cuprinse în proiect în doar o lună de zile. Iar acum ne apropiem de finalizarea lucrărilor și la firul liniar și, odată ce vom fi terminat acest lucru, vom putea  declara cu mândrie națională “MISIUNE ÎNDEPLINITĂ” în ceea ce privește construcția BRUA – faza 1.

Am avut o misiune dificilă, a trebuit să ne luptăm cu vremea și cu condiții de mediu deosebit de dificile, în special în zonele de munte, acolo unde am realizat victorii inginerești de care suntem foarte mândri. Am fost mere, dedicați și consecvenți misiunii și angajamentelor asumate. Am avut mereu în vedere faptul că orice realizăm este pentru România, pentru securitatea energetică a țării noastre și pentru dezvoltarea economiei românești. Vreau să afirm și cu acest prilej ceea ce am mai spus, cu diferite alte ocazii, în țară sau peste hotare: Gazoductul BRUA nu este o autostradă fără descărcări, BRUA va fi parte integrantă din Sistemul Național de Transport gaze naturale, un factor de securitate energetică și un motor de dezvoltare economică națională. Gazele naturale vor ajunge în Europa prin gazoductul TAP din terminalele de gaz natural lichefiat din nordul Greciei, de la Revithoussa și Alexandropolis și, mai departe, prin Coridorul Vertical Grecia-Bulgaria-România, asigurând capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde mc/an în/din direcția Bulgaria și 1,75 mld.mc/an în/din direcția Ungaria.

Orban: Obiectivul nostru este să extindem cât mai mult reţeaua magistrală de gaz pentru a aduce cât mai aproape gazul de comunităţile locale (VIDEO)

Am lucrat mereu pe mai multe fronturi, BRUA fiind unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre, dar nici pe departe singurul. Am lucrat în paralel și la gazoductul Ungheni-Chișinău, proiect geostrategic pentru România și Republica Moldova și pe care, după cum știți, l-am pus în funcțiune la finele lunii iulie, conform angajamentelor asumate.

În tot acest timp, am avut mereu în vedere lucrările de dezvoltare ale SNT în diferite regiuni ale țării, precum cele din partea de Nord-Est a țării sau în partea de Sud, prin conducta CraiovaSegarcea-Calafat, acolo unde am și inaugurat tronsonul Craiova-Segarcea. Toate aceste investiții vor permite conectarea tuturor comunităților locale la rețeaua de gaze, oferind noi perspective economice pentru aceste regiuni și condiții mai bune de viață pentru locuitori. Vreau să mulțumesc domnului Prim – Ministru al României, Ludovic Orban, Guvernului României, care a susținut proiectele de investiții ale companiei TRANSGAZ, de la începutul lucrărilor și până la implementarea acestora, acordând de-a lungul timpului întreg sprijinul necesar pentru realizarea proiectului BRUA faza 1 dar și a celorlalte proiecte de investiții. Ne-am bucurat și ne bucurăm de o colaborare exemplară în vederea asigurării securității energetice a României. Vreau să felicit angajații TRANSGAZ, constructorii, autoritățile publice locale și pe toți cei care s-au implicat în realizarea acestui obiectiv strategic pentru România și Europa.

În acest proiect, ca în fiecare activitate pe care o întreprindem, TRANSGAZ, societate listată la bursă, aplică cu responsabilitate cele mai bune practici de guvernanță corporativă. Suntem o companie în care Statul Român, în calitate de acționar majoritar, a susținut și susține proiectele strategice de investiții în infrastructura energetică, deoarece aceste investiții reprezintă un vector principal al dezvoltării economice durabile”.

Cu prilejul finalizării lucrărilor de investiții și punerea în funcțiune a Stației de comprimare gaze naturale de la Bibești, Prim-Ministrul României, domnul Ludovic Orban, a declarat: “Am avut onoarea să particip la darea în funcțiune a acestui obiectiv de investiții extrem de important. Domnul Director General Sterian v-a prezentat valoarea investiției, de aici, de la Bibești. Stația de Comprimare de la Bibești face parte din faza 1 a magistralei de transport gaze BRUA, un proiect strategic, un proiect care a fost aprobat, susținut și finanțat de la nivelul european, evident, cu co-finanțare din partea Transgaz. Conducta BRUA care este în construcție și urmează să fie finalizată în cursul acestui an, până la începutul lui noiembrie, conform graficului de lucrări, este o magistrală de transport cu o lungime de 479 de km. Pe traseul gazoductului sunt 3 stații de comprimare, stația de comprimare din județul Giurgiu, de la Podișor, la a cărei dare în funcțiune am participat alături de domnul Președinte, stația de comprimare de aici de la Bibești și, de asemenea, stația de comprimare de la Jupa, dinspre capătul de vest al conductei BRUA.

Guvernul susține planul de investiții ambițios proiectat de Transgaz. Avem o serie de alte investiții extrem de importante care se derulează sau se vor derula. Sigur că obiectivele pe care le urmărim sunt, pe de o parte, o mai bună interconectare, o diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz natural pentru creșterea securității energetice a României, de asemenea urmărim ca obiectiv extinderea magistralelor pe cât mai multe zone din România, cât să permitem conectarea la rețelele de gaz, înființarea de distribuții de gaz în cât mai multe localități din România, astfel încât gazul românesc să servească românii, să ajungă în casele românilor, să ajungă în comunități locale și mai ales să poată să ofere un pilon de sprijin pentru programele de dezvoltare ale comunităților locale. Știm foarte bine că o investiție ca să se localizeze într-o comunitate locală, orice investitor are nevoie de infrastructură, de apă, de canal, de gaz, de infrastructură de transport. Practic, obiectivul nostru este să extindem cât mai mult rețeaua de magistrale de gaz pentru a aduce cât mai aproape gazul de comunitățile  locale, astfel fel încât comunitățile locale să poată să dezvolte rețele inteligente de gaz. În  paralel cu investițiile Transgaz, știți foarte bine că Guvernul a gândit și deja implementează un program de finanțare a înființării de distribuții de gaz, de extindere a rețelelor de gaz locale. Pe data de 17 august, așa cum am promis, a fost lansat apelul de proiecte la care pot să aplice unități administrativ-teritorale, administrații locale, fie localități singure, fie ADI-uri, fie localități care se asociază într-un parteneriat pentru dezvoltarea rețelelor de gaz. Suma inițială alocată pentru acest program de extindere de rețele inteligente în comunitățile locale este de 234 de milioane în primă fază, în exercițiul financiar multi-anual 2014-2020. Apelul de proiecte care a fost lansat pe 17 august va dura 3 luni, în această perioadă autoritățile locale  pot să aplice pentru a obține finanțări din fonduri europene pentru a înființa distribuții de gaz,  urmând ca într-un termen cât mai scurt să facem evaluarea proiectelor, să stabilim localitățile care sunt eligibile, să semnăm, într-un timp cât mai scurt, contractele de finanțare. Aș mai da o veste bună către locuitorii din localitățile unde sunt astfel de proiecte de înființare de distribuții de gaz. Am vorbit cu domnul minitru Boloș, de asemenea am avut discuții la nivelul Comisiei Europene, pentru a majora suma alocată inițial, și anume suma de 234 milioane de euro, în cazul în care vor fi foarte multe proiecte care vor avea nevoie de finanțare.

De asemenea, în exercitițiul 2021-2027 vom aloca încă 800 de milioane de euro, cu același scop, de a exinde rețelele.

În ceea ce privește Transgaz, conduce investiții extrem de importante, cu rol strategic pentru România. Una dintre cele mai importante investiții care se va realiza este legătura între  Podișor, stația de comprimare a gazelor din partea de est a BRUA, și Tuzla. Este o magistrală de gaz, o conductă cu o lungime de 308 km, care va face legătura practic între rezervele de gaz natural de care dispune România la Marea Neagră și rețeaua de transport, conducta BRUA. O investiție extrem de importantă, care se află în curs de derulare a procedurilor de licitație, urmând să se selecteze câștigătorul într-un timp cât mai scurt posibil. Sigur că mai sunt și alte investiții importante de construcție de magistrale: în Mehedinți de la Prunișor spre Orșova și până la urmă spre Herculane. Există investiții și în județul Bacău: Onești-Gherăești, dacă nu mă  înșel. Există investiții de extindere a magistralelor de gaz din nordul țării, pentru a face legătura între Est și Vest, pentru a închide inelul printr-o magistrală de gaz, care să facă legătura dintre Suceava și Maramureș.

De asemenea, sunt investiții extrem de importante care vor avea ca efect creșterea securității energetice a României, pe de o parte, și, pe de altă parte, crearea unui suport pentru dezvoltarea economică a multor zone care au nevoie de dezvoltare și, nu în ultimul rând, de a oferi posibilitatea românilor de a utiliza gazul natural în gospodăriile lor.

Felicit Transgaz privitor la această stație! Să știți că constructorii s-au întrecut pe sine, întrucât am avut întârzieri în ceea ce privește descărcarea arheologică datorată identificării unui sit, care a durat șase luni de zile. În ciuda acestei întârzieri, obiectivul de investiții a fost finalizat așa cum era planificat!”

STC Bibești face parte din Proiectul BRUA – Faza 1, care este pe lista Proiectelor de Interes Comun (PCI- 7.1.5) ale Uniunii Europene și se dezvoltă în contextul necesității diversificării  surselor de gaze în țările din UE. Proiectul BRUA – Faza 1 are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum și facilitarea transportului de gaz Caspic către piețele din Europa Centrală și de Est.

Proiectul BRUA-Faza 1 a beneficiat de un grant din partea Uniunii Europene de aprox.179 milioane euro pentru realizarea investiției ce va asigura accesul la noi surse de gaze naturale precum și facilitarea transportului de gaze naturale din Marea Caspică către piețele din Europa Centrală și de Est. Proiectul se dezvoltă in contextul necesității diversificării surselor de gaze în țările din UE și asigură capacități de transport bidirecțional de 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcția Bulgaria și 1,75 miliarde de metri cubi pe an în/din direcția Ungaria.

Execuția lucrărilor la cele 3 stații de comprimare, incluzând și STC Bibești a fost realizată de Asocierea INSPET SA (LIDER) – PETROCONST SA – MOLDOCOR SA – HABAU PPS PIPELINE SYSTEMS SRL – IRIGC IMPEX SRL – SUTECH SRL – TIAB SA – ROCONSULT TECH SRL.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 16 aprilie 2018. Lucrările de execuție aferente STC Bibești au fost influențate de necesitatea realizării în avans a lucrărilor de diagnostic arheologic intruziv și lucrărilor de cercetare preventivă. Astfel, pe o suprafață de aproximativ 12400 mp ( aprox. 30% din suprafața totală a stației) s-au executat lucrări doar după realizarea cercetării preventive. Certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost emis la începutul lunii decembrie 2018.

Caracteristici și parametri tehnici ai Stației de Comprimare Bibești

Principalii parametrii de operare ai Stației de comprimare gaze STC Bibești sunt:
– Presiune de aspiratie: 20 barg – 40 barg.
– Presiune de refulare: 30 barg – 60 barg.
– Debit de gaze comprimate: 282 500 Sm3/h.
STC Bibești include două Unități de Comprimare a Gazelor (una în funcțiune și una de rezervă) fabricate de firma SOLAR TURBINES din SUA având o putere de 4,6 MW/buc fiecare și compusă din:

– Compresor centrifugal SOLAR C40, care are drept scop creșterea presiunii gazelor în vederea transportului.

– Turbina de gaze SOLAR CENTAUR 50, care este motorul de acționare al compresorului centrifugal.

Prin montarea suplimentară a unei Unități de Comprimare, in viitor, stația de comprimare va putea comprima un debit de gaze de până la 565 000 Sm3/h.

VALOAREA INVESTIȚIEI STC BIBEȘTI – 39,08 milioane Euro

Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va ridica nivelul de securitate energetică a României prin asigurarea, în perspectivă a accesului la surse și rute diversificate pentru aprovizionarea cu gaze și a interconectării la piața energetică regională și europeană.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/10/2020)

Comunicat informare investitori - versiunea in limba engleza

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza