Update articol:

Trencadis: Adaptare și creștere într-o piață IT românească în scădere (Opinie Marian Murguleț, CEO și acționar majoritar TRENCADIS CORP)

Marian Murguleț și Adrian Văduva

Motto: “Truth is like poetry. And most people fucking hate poetry”

Astăzi m-am hotărât să scriu despre cum a fost 2024 pentru noi la Trencadis. Pe bune, apăsat, uneori abrupt. În stilul meu, deloc corporatist.

Toți ne dorim creșterea business-ului/a cifrei de afaceri an de an. Uneori este dificil, alteori este imposibil din motive obiective, dar și subiective. Anul 2024 a fost unul plin de provocări de tot felul și pentru Trencadis.

La 31.12.2024 am înregistrat o contracție importantă a cifrei de afaceri din cauza amânării unor proiecte importante, a contextului economic și politic mai larg dar și a strategiei noastre de etapă într-o anumită măsură.

Începând cu trimestrul 2 al anului trecut, când am văzut tendințele de scădere clară, ne-am concentrat și mai mult pe consolidarea companiei, având în vedere și o serie de aspecte istorice care oricum nu mai suportau amânare și necesitau rezolvare.

Chiar dacă, în general, nu ne place să vorbim despre lucrurile mai puțin optimiste întâmplate în viața noastră profesională, știm cu toții că într-un mediu de afaceri dinamic și plin de provocări, orice companie trece prin anumite momente de criză. Aceste etape de ajustare și optimizare sunt normale și chiar benefice dacă le privești din unghiul corect, dacă îți asumi situația și dacă iei deciziile corecte menite să asigure o fundație solidă pentru dezvoltarea viitoare. Scăderea temporară a cifrei noastre de afaceri pe 2024 nu a fost doar un rezultat al acestor procese, ci și o decizie strategică, având ca obiectiv consolidarea companiei și asigurarea unei stabilități financiare pe termen lung.

În această perioadă, eforturile noastre s-au concentrat pe gestionarea și restructurarea unor datorii vechi, pe optimizarea relației cu partenerii strategici și pe recalibrarea modelului de business. Prioritatea a fost clară: crearea unui echilibru sănătos între sustenabilitatea financiară și eficiența operațională, lucruri bineînțeles coroborate cu livrarea la cele mai înalte standarde de calitate a proiectelor aflate în desfășurare. Astfel, resursele au fost direcționate către rezolvarea unor aspecte esențiale, precum rambursarea creditelor bancare istorice devenite scadente și atenuarea sau chiar eliminarea vulnerabilităților financiare, pentru ca businessul să poată intra într-o nouă etapă de creștere organică și sustenabilă, pe baze solide începând cu anul 2025.

Acest proces de consolidare reprezintă o investiție necesară pentru viitor, asigurând nu doar continuitatea companiei, ci și capacitatea acesteia de a se adapta mai bine la provocările pieței. Pe termen lung, aceste măsuri vor permite nu doar o revenire rapidă a cifrei de afaceri, ci și o creștere sustenabilă, bazată pe eficiență, stabilitate și încredere.

Contracția pieței de IT nu este un fenomen izolat în România – o vedem atât în regiune, cât și într-un context mai larg, chiar dacă nevoia de digitalizare/transformare digitală este mai mare ca niciodată peste tot în Europa. În România, piața a fost afectată suplimentar și de instabilitatea economică și, mai ales, politică.

📢 2025 – Un an cu obiective ambițioase, într-un context plin de provocări.

Într-un an în care piața IT a resimțit o scădere reală de 4%, reluăm la Trencadis direcția de creștere și eficiență, cu un buget orientat spre profitabilitate și consolidare.

📈 Deja la 31 martie 2025, anunțăm o creștere a cifrei de afaceri cu 34% la finalul primului trimestru față de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul operațional a crescut cu 30%.

💬 Adrian Văduva, Deputy CEO și acționar minoritar: “2025 este despre reluarea creșterii prin execuție precisă, eficiență și continuitatea strategiei pe termen mediu și lung. Rămânem fideli misiunii noastre de a crea impact prin transformarea digitală a relației stat – cetățean/mediul de afaceri, oferind soluții care generează valoare reală pentru cetățeni și firme în interacțiunile acestora cu statul”.

Trencadis este o companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Trencadis inovează sectorul public prin adaptarea continuă la cele mai recente evoluții în tehnologie, proiectare și comunicare, pentru a sprijini consolidarea acestuia și a spori capacitatea de a răspunde cerințelor și nevoilor societății.

 

BVB | Știri BVB

AAGES S.A. (AAG) (23/04/2025)

Alocare actiuni cu titlu gratuit pentru angajatii AAGES

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/04/2025)

Stadiul proiectului de autorizare a CCP.RO Bucharest S.A.

Premier Energy PLC (PE) (23/04/2025)

Notificare detineri majore >10%

Sphera Franchise Group (SFG) (23/04/2025)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 29.04.2025

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (23/04/2025)

Plata cuponului 32 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 33