Update articol:

Trump îndeamnă la “eliberarea” din izolare a statelor cu guvernatori democraţi

Sursa foto: whitehouse.gov

Preşedintele american, Donald Trump, a părut vineri să-i sprijine pe manifestanţii care protestează faţă de măsurile de izolare vizând să lupte împotriva răspândirii coronavirsului, lansând un apel la “eliberarea” a trei state conduse de guvernatori democraţi, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cu litere mari şi la interval de câteva minute, miliardarul republican a scris pe contul său de Twitter urmărit de circa 80 de milioane de abonaţi: “Eliberaţi Minnesota!”, Eliberaţi Michigan!” şi Eliberaţi Virginia!”.

Pentru ultimul stat, el a adăugat referindu-se la dreptul americanilor de a purta arme: “Şi salvaţi formidabilul Al Doilea Amendament. Este sub asediu!”.

Aceste trei state sunt conduse de guvernatori democraţi care le-au ordonat locuitorilor să rămână acasă. Pandemia a făcut peste 30.000 de morţi în Statele Unite care înregistrau vineri circa 700.000 de cazuri de coronavirus, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.

Michigan numără aproape 2.000 de morţi, Virginia 208 şi Minnesota 87 de decese.

În aceste state, manifestanţii au încălcat în această săptămână ordinul de a rămâne acasă pentru a protesta faţă de măsurile de izolare şi a îndemna guvernatorii să repornească economia.

În Minnesota, la St Paul, sub sloganul “Eliberaţi Minnesota!” s-au strâns câteva sute în faţa reşedinţei guvernatorului Tim Walz, potrivit presei locale.

La Lansing, capitala Michigan, au fost aproximativ 3.000 miercuri, unii înarmaţi, care au denunţat-o pe guvernatoarea democrată Gretchen Whitmer, unii cerând “să fie închisă”, alţii purtând banderole în favoarea lui Donald Trump.

Posibilă candidată la Casa Albă alături de Joe Biden, guvernatoarea şi-a exprimat speranţa că mesajele pe Twitter ale lui Donald Trump “nu vor mai încuraja manifestaţiile”.

“Este multă nelinişte şi cred că lucrul cel mai important pe care cineva, dispunând de o platformă” ca Twitter, “îl poate face este să utilizeze această platformă pentru a le spune oamenilor +Vom reuşi+”, a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

“Nimeni nu este mai nerăbdător decât mine să relanseze economia noastră, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc este un al doilea val” de contaminare, a afirmat Gretchen Whitmer.

Guvernatorul democrat al statului Washington, Jay Inslee, şi-a exprimat indignarea în faţa mesajelor pe Twitter ale preşedintelui american care, în opinia sa, încurajează “acte periculoase şi ilegale”.

“El pune milioane de persoane în pericol să se îmbolnăvească de COVID-19. Tiradele sale dezechilibrate şi apelurile la +eliberarea+ unor state ar putea să ducă, de asemenea, la violenţe”, a scris el pe reţeaua socială.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020