Update articol:

Ucraina va insista în discuțiile cu Rusia asupra întâlnirii celor doi președinți – Zelenski

Volodimir Zelenski/ Sursa foto: twitter.com/ZelenskyyUa Volodimir Zelenski/ Sursa foto: twitter.com/ZelenskyyUa

Oficialii ucraineni care negociază cu omologii lor ruși trebuie să asigure discuții directe între liderii țărilor, care ar putea duce la aducerea păcii, a declarat duminică seara președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Următoarea rundă a discuțiilor privind războiul din Ucraina dintre cei doi vecini este programată luni, online. Deși oficialii au dat evaluări optimiste în ultima vreme, rezultatele pozitive ale negocierilor încă nu se întrezăresc.

Ucraina a cerut în mod repetat discuții directe între Zelenski și președintele rus Vladimir Putin, arătând că liderul rus este cel care ia toate deciziile finale. “Delegația noastră are o sarcină clară – să facă totul pentru a asigura o întâlnire a președinților. Întâlnirea pe care sunt sigur că oamenii o așteaptă”, a spus Zelenski în discursul său video zilnic.

“Evident că aceasta este o poveste dificilă. O cale grea. Dar această cale este necesară. Și scopul nostru este ca Ucraina să obțină rezultatul necesar în această luptă, în această muncă de negociere. Necesar pentru pace. Și pentru securitate”, a mai spus Zelenski.

Rusia a declarat anterior că Kremlinul nu va refuza o astfel de întâlnire pentru a discuta probleme „specifice”, dar nu au existat alte detalii.

Trei runde de discuții între cele două părți din Belarus s-au concentrat în principal pe probleme umanitare și au dus la deschiderea limitată a unor coridoare pentru ca civilii să scape de lupte. Putin a declarat vineri că au existat unele „schimbări pozitive” în discuții, dar nu a dat detalii.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/08/2022)

Conferinta telefonica investitori si analisti - 12.08.2022

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022 si invitatie conferinta investitori

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022

CONPET SA (COTE) (11/08/2022)

Disponibilitate raport S1 2022