Update articol:

Un nou acord de tranzit de gaze – discutat de Transgaz, Moldovatransgaz și Ukrtransgaz cu Gazprom

Reprezentanții companiilor de transport de gaze din România, Republica Moldova și Ucraina, respectiv Transgaz (România), Moldovatransgaz (R. Moldova) și Ukrtransgaz (Ucraina) – au avut astăzi o întâlnire la Isaccea cu oficialii Gazprom, ocazie cu care au discutat despre un acord de tranzit pe o perioadă de 3 ani începând din 2020, în condițiile în care acordul actual expiră pe 31 decembrie 2019,  potrivit surselor noastre. 

Astăzi, reprezentanții „Moldovagaz” împreună cu responsabilii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii s-au deplasat la SMG Isaccea, SMG Orlovka și la Negru Vodă pentru a se întâlni cu partenerii săi din România și Ucraina.

”Moldovagaz” și SAP ”Gazprom” au anunțat deja că au ajuns la o înțelegere și sunt gata să semneze, în cel mai scurt timp, anexele la Contractul de furnizare și Contractul de transport de gaze naturale în vigoare. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon, după o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al companiei SA ”Moldovagaz”, Vadim Ceban, potrivit sputnik.md.

 
În prezent, experții părților coordonează anexele de prelungire a contractului actual pentru un termen de trei ani, potrivit Sputnik MOldova, care mai precizează: „Prealabil semnării contractului cu SAP ,,Gazprom”, pentru a asigura furnizarea fiabilă a gazelor naturale, S.A. ,,Moldovagaz” are nevoie ca trei documente importante să fie coordonate, aprobate și semnate de organele ei de conducere: Contractul de furnizare de gaze naturale; Contractul de transportare prin teritoriul Ucrainei a gazelor naturale, care urmează a fi semnat cu transportatorul ucrainean; Contractul de interconexiune (Interconecction Agreement) pentru punctele Alexeevca, Grebeniki, Căușeni pentru operatorul mixt ucrainean și Acordul tehnic pentru balanța mixtă la Stația de Măsurare Gaze SMG Căușeni și SMG Orlovka, între operatorii Ucrainei și ai Republicii Moldova.

În perioada septembrie-octombrie 2019, S.A. ,,Moldovagaz” a coordonat cu SAP ,,Gazprom” prelungirea contractului în vigoare pentru perioada 2020-2022. Contractul prevede condițiile furnizării gazelor naturale pentru consumatorii Republicii Moldova prin 3 modalități de alternativă: la hotar cu Federația Rusă și Ucraina (Stația de Măsurare Gaze (SMG Sudja, SMG Valuiki), la hotar cu România și Ucraina (SMG Isaccea și SMG Orlovka), în alte puncte de intrare în sistemul de gaze al Ucrainei, prin culoarul transbalcanic, la hotarul de vest cu țările UE.

 
Vadim Ceban a menționat în cadrul întrevederii cu președintele țării că ,,Moldovagaz” este pregătită să recepționeze circa 12,4 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, după ultimele activități pe care le-a desfășurat în comun cu operatorii de transport gaze din Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova. Partea română și partea ucraineană deja au confirmat oficial despre finalizarea tuturor lucrărilor.
 

Rusia amenință de trei ani că de la 1 ianuarie 2020 nu va mai furniza gaze prin Ucraina către Europa.  Sursele noastre susțin că Ukrtransgaz și-ar dori crearea unei noi rute de livrare de gaze în Ucraina din Europa de Sud prin România, aceasta devenind a patra rută după Polonia, Slovacia și Ungaria.

Sursele ne-au spus: „În Europa de Sud se construiesc terminale GNL în Grecia și Turcia, a început să funcționeze TANAP,  se construiesc interconectările IGB etc.  Această rută este realizată în baza infrastructurii existente de transport gaze– conducta Trans-balcanică, care era istoric utilizată pentru livrarea de gaze naturale rusești în Turcia și în Europa de Sud. Însă, după construirea Turkish Stream, capacitatea acesteia, cel mai probabil, nu se va utiliza. De aceea este importantă crearea unor noi oportunități pentru această infrastructură. Operatorii sistemelor de transport din Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina s-au pregătit mult timp, sub patronajul Comisiei Europene”.