Update articol:

Un test PCR negativ sau un test rapid negativ, necesare de luni pentru a intra în Grecia

grecia

Persoanele care călătoresc în Grecia vor avea nevoie, începând de luni, de un test negativ de reacţie de polimerizare în lanţ (Polymerase Chain Reaction, PCR) sau de un test rapid negativ înainte de intrare, din cauza înrăutăţirii situaţiei legate de coronavirus, informează DPA, potrivit Agerpres. 

Această cerinţă se aplică tuturor călătorilor cu vârsta de 5 ani şi peste care sosesc în Grecia începând de luni de la ora 06:00 (04:00 GMT), indiferent dacă au fost sau nu vaccinaţi.

Testul PCR negativ nu trebuie să fie mai vechi de 72 de ore, iar testul rapid nu trebuie să fie mai vechi de 24 de ore în momentul sosirii.

Această reglementare se va aplica iniţial până la 24 ianuarie, a anunţat duminică Autoritatea Aviaţiei Civile şi a Frontierelor Terestre.

De asemenea, călătorii care se îndreaptă spre Grecia trebuie să continue să se înregistreze pe un site guvernamental (http://dpaq.de/do6ZN) înainte de a începe călătoria.

În Grecia, numărul de infecţii cu coronavirus a crescut rapid în ultimele zile. Aproximativ 35.000 de cazuri noi sunt înregistrate în fiecare zi în această ţară cu aproape 11 milioane de locuitori.

BVB | Știri BVB

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Stadiu litigiu Alro - Consiliul Concurentei

ALRO S.A. (ALR) (14/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)