Update articol:

Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere de la începutul înregistrărilor, în 2006

Janez Lenarčič Janez Lenarčič/ Sursa foto: audiovisual.ec.europa.eu/ Photographer: Lukasz Kobus

Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere în această perioadă a anului de la debutul înregistrărilor comune, în 2006, a precizat joi Comisia Europeană, potrivit DPA.

”Ne confruntăm cu o vară dificilă în Europa, anul acesta până în prezent au ars peste 700.000 de hectare”, a spus Janez Lenarcic, comisar european pentru gestionarea crizelor, într-un comunicat.

Franţa şi Spania se numără printre statele cele mai grav afectate anul acesta.

Franţa a pierdut până acum anul acesta din cauza incendiilor de pădure o suprafaţă dublă în comparaţie cu 2021, Spania, o suprafaţă de peste trei ori mai mare, potrivit cifrelor UE.

De la începutul verii, cinci state au lansat apeluri către alte state UE pentru a primi sprijin în stingerea incendiilor, potrivit Comisiei.

Drept urmare, aproape 370 de pompieri, 29 de aeronave şi opt elicoptere au fost mobilizate pe teritoriul Europei pentru a răspunde la situaţii de urgenţă.

În plus, 150 de pompieri din Bulgaria, România, Germania, Franţa, Finlanda şi Norvegia au fost mobilizaţi în Grecia în iulie şi august pentru a veni în sprijinul pompierilor locali.

După sezoane de incendii deosebit de devastatoare în ultimii ani, Uniunea Europeană a depus eforturi pentru a-şi îmbunătăţi capacităţile de a răspunde la incendii masive mai rapid şi la nivel transfrontalier.

Statele Uniunii Europene pot solicita sprijin în combaterea incendiilor de pădure prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, o platformă ce coordonează şi distribuie resurse de urgenţă, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (04/10/2022)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 23 sept. - 03 oct. 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (04/10/2022)

Hotarari AGA O & E 3 Octombrie 2022

Call Warrant on Siemens AG (RCSIE23C1) (04/10/2022)

Reluare tranzactionare - ora 14:10 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (04/10/2022)

Tranzactii parti afiliate - EFSA - OPCOM

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit