Update articol:

Valentin Ionescu, ASF: City Insurance a prezentat extrase de cont false nu o dată, ci de două ori

Valentin Ionescu

City Insurance a prezentat extrase de cont false nu o dată, ci de două ori, ne-a declarat, în exclusivitate, Valentin Ionescu, directorul general al Direcței Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

În această seară, ASF a anunțat că retrage autorizația City Insurance, anunțând totodată respingerea planului de finanțare pe termen scurt și a planului de redresare, precum și constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului, arată un comunicat de presă al instituției.

ASF a arătat că a sesizat Ministerul Public, dar și alte autorități ale statului cu privire la faptele constatate la City Insurance.

Valentin Ionescu ne-a declarat că City Insurance a încercat, de două ori, să păcălească ASF și să arate că are bani în conturi, prezentând documente care s-au dovedit a fi false. Astfel, City dorea să demonstreze că îndeplinește indicatorii de lichiditate.

“După ce, în urma verificărilor, am aflat că City Insurance nu are banii pe care a spus că îi are la banca din Elveția, reprezentanții companiei au încercat să ne convingă că și-au mutat banii la o altă bancă, tot din Elveția. Și acel extras s-a dovedit a fi fals”, ne-a spus Valentin Ionescu.

ASF a aratat recent ca, in conturile City Insurance, nu a fost efectuată nicio plată aferentă contravalorii acțiunilor subscrise de către acționarul minoritar i3CP HOLDING BV, respectiv 150 de milioane euro, pentru a acoperi cerința minimă de capital (MCR). În iunie, Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat conducerea City Insurance, pentru patru luni, după cum a decis Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a dat amenzi usturătoare companiei și conducerii acesteia.

Recent, Valentin Ionescu a povestit cum a demarat verificările asupra City Insurance și cum s-au derulat.

„Primele suspiciuni cu privire la această situație mi-au fost semnalate imediat ce am preluat mandatul, în februarie. Practic, din martie am avut primele semne de întrebare cu privire la inexistența contului și a banilor. Am demarat verificările necesare, am apelat la autoritățile europene – Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și la Autoritatea Federală din Elveția care ne-a răspuns după mai bine de o lună și jumătate, mai precis în aprilie, după ce au făcut propriile investigații, la banca respectivă din Elveția, că nu există acel cont și nici acei bani și că nu au avut o relație cu această societate niciodată. Mai mult, ne-au indicat și alte elemente care erau pe extrasele de cont ca fiind nelalocul lor, cum ar fi adresa de email a băncii”, a declarat, pentru GÂNDUL FINANCIAR, Valentin Ionescu .

La sfârșitul anului 2020, City Insurance deținea 20,07% din piața de asigurări din România, în funcție de veniturile din primele brute subscrise. Pe RCA, City are o cota de aproximativ 45%, adica 3 milioane de clienti.

City Insurance este controlată de Vivendi International SRL – 85,23%, Nicolae Mușat – 8,9%, Fortuna Coppola – 2,37%, Cristian Pascale – 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice – 1,58%. Acționarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, potrivit hotnews.ro.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (21/10/2021)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (21/10/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 15/16 noiembrie 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (21/10/2021)

Prelungire mandate membri Directorat, numire membru provizoriu CS

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/10/2021)

Importanta utilizarii votului prin corespondenta AGA 28.10.2021

IAR SA Brasov (IARV) (21/10/2021)

Schimbare Componentei Consiliului de Administratie