Update articol:

Valeriu Gheorghiţă: Toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel cu vaccinuri pe bază de ARN mesager

Valeriu Gheorghita

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a recomandat, vineri, persoanelor vaccinate cu Johnson & Johnson, să facă vaccin pe bază de ARN mesager, respectiv Pfizer sau Moderna.

”În această săptămână, am decis, în baza recomandărilor şi studiilor ştiinţifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson vor avea recomandare de rapel după minim şase luni cu vaccinuri pe bază de ARn mesager, fie de la Compania Biontech/Pfizer, fie de la Moderna. În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, doza va fi întreagă, echivalentul a 100 de micrograme”, a anunţat, vineri, Valeriu Gheorghiţă, potrivit news.ro.
Acesta a precizat că persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson & Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson & Johnson.
”Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARn mesager, dar se permite la opţiunea persoanei respective să se administreze doza de rapel cu acelaşi vaccin de la Johnson & Johnson”, a mai afirmat Gheorghiţă.
BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026