Update articol:

Vânzările cu amănuntul – creștere stabilizată la 5,5%

Vânzările cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) au înregistrat în luna martie 2022 o creștere semnificativă față de luna anterioară (+13,3%) pe seria brută dar marginală (+0,4%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate), potrivit datelor publicate de INS.

Disproporția a fost dată de dispunerea mai favorabilă a datelor de activitate în calendar. Raportat la aceeași lună din anul precedent, avansul a fost de +5,5%, atât în termeni bruți cât și ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea.

 

În contextul stagnării puterii de cumpărare a salariului mediu (+10,58% aferent lunii februarie dar încasat în martie, la o inflație de 10,15%), s-a produs o plafonare a ritmului de creștere la nivelul 5,5% pe ansamblul primelor trei luni ale anului. Stabilizarea va fi afectată în perioada următoare de efectul de bază al creșterilor lunare mai pronunțate din anul anterior.

Ar fi de remarcat majorarea cifrei de afaceri în termeni bruți la produse alimentare, atât față de luna precedentă (+14,3%) cât și față de aceeași lună din anul anterior (+3,5%). De reținut, scumpirile pe acest segment au urcat la 11,20% anual, din care mai mult de jumătate (5,75%) în T1 2022. La produsele nealimentare (în pofida plafonării prețurilor la energie) ritmul a fost ceva mai ridicat iar la carburanți auto s-a înregistrat un avans undeva la jumătate față de celelalte categorii.

Pentru a sesiza mai bine efectul pandemiei și revenirii economice asupra evoluțiilor din sectorul comercial raportate la cele înregistrate înainte de apariția apariției pandemiei, este util graficul comparativ între schimbările în aceeași lună martie de la un an la altul, adică 2021 față de 2020 și 2022 față de 2021.

În decurs de doi ani, vânzările de produse alimentare au fost la același nivel în martie 2022 față de martie 2020, mult sub evoluția celor de produse nealimentare (+27,1%). Vânzările de carburanți au fost în revenire ceva mai pronunțată decât în 2020 (+11,9%). Per total, creșterea comerțului pe seria ajustată a fost de 12,7%.

Astfel, revenirea rezultatului economic estimată curent a fi de circa 2% (-3,7% în 2020 și +5,9% anul trecut) s-a făcut în bună parte pe calea expandării consumului intern peste avansul PIB. Discrepanța va trebui atenuată în anii următori, odată cu redirijarea motoarelor de creștere, dinspre consum intern înspre producție și export.

Autor: Dan Pălăngean

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative