Update articol:

Venezuela: Sancţiunile împotriva Rusiei sunt o “crimă”, susţine preşedintele Maduro

Sursa foto - Twitter Nicolas Maduro Sursa foto - Twitter Nicolas Maduro

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a descris miercuri drept “crimă” şi “nebunie” seria de sancţiuni occidentale împotriva Rusiei ca represalii la invazia Ucrainei, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Este o crimă ceea ce fac ei împotriva poporului rus, un război economic”, a declarat la televiziunea naţională Nicolas Maduro care şi-a înmulţit în ultimele zile declaraţiile de sprijin pentru unul dintre rarii săi aliaţi de pe scena internaţională.

“I-au scos din sistemul Swift, le-au închis spaţiul aerian, au închis toate legăturile comerciale, au închis şi au interzis folosirea dolarului, este o nebunie ce fac ei cu Rusia”, a continuat el.

“Războaiele economice (…) trebuie să ia sfârşit în lume, problemele lumii trebuie rezolvate prin mijloace diplomatice şi politice, păstrând pacea în lume”, a afirmat Nicolas Maduro, fără a critica ofensiva militară rusă din Ucraina.

Nicolas Maduro a făcut cunoscut că a discutat marţi la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, subliniind: “Mi-a explicat în detaliu întreaga operaţiune militară (…) toate ameninţările împotriva Rusiei. Am simţit la preşedintele Putin seninătate, înţelepciune, forţă morală”.

Preşedintele Maduro şi-a exprimat speranţa că negocierile dintre Ucraina şi Rusia vor da “rezultate favorabile care să restabilească pacea şi stabilitatea în regiune”.

Moscova este unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere în 2018 nu a fost recunoscută de o parte a comunităţii internaţionale, în special de Statele Unite care încearcă să-l înlăture de la putere mai ales prin sancţiuni economice.

Înainte de invazie, el a spus: “Venezuela este cu Putin, el este cu Rusia. El este cu cauzele curajoase şi drepte în lume”.

El a amintit, de asemenea, că predecesorul şi mentorul său Hugo Chavez (1999-2013) a sprijinit Rusia atunci când a intervenit în Georgia, zburând acolo în ajutorul autoproclamatei republici Osetia de Sud.

Moscova şi Caracas s-au apropiat în timpul preşedinţiei lui Hugo Chavez, Venezuela, înfloritoare la acea dată datorită producţiei de petrol, cumpărând, printre altele, arme din Rusia.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Reluare tranzactionare in 12.06.2026, ora 09:45: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizia ASF nr. 596/11.06.2026 – aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/06/2026)

Convocare AGAE 21(22).07.2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (11/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Decizie ASF nr. 596/11.06.2026 - aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO