Update articol:

Vergil Chiţac: “În ședința Consiliului Local Constanţa din 30 iunie, ni s-a atras atenția că s-au vândut ilicit trei terenuri şi am inițiat demersurile de anulare”

Într-o singură ședință a Consiliului Local Constanţa, cea din 30 iunie, ni s-a atras atenția că s-au vândut ilicit trei terenuri şi am inițiat demersurile de anulare, spune senatorul PNL Vergil Chițac, candidat la Primăria Constanţa.

Acesta a scris într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook:  “Fapte, nu vorbe! Toată lumea știe că actualul primar nu face altceva decât să continue să vândă orașul bucată cu bucată, îndeplinind astfel misiunea predecesorului și, totodată, idolului său (n.r. Radu Mazăre, fost primar al Constanţei, aflat în acest moment la închisoare). Într-o singură ședință a Consiliului Local, cea din 30 iunie, ni s-a atras atenția că s-au vândut ilicit trei terenuri. În ciuda suprafețelor ce par neînsemnate la prima vedere, vă rog să fiți atenți ce implicații au:

– 22 mp în Mamaia, beneficiar fiind un domn Cușu care deține un chioșc chiar în buza plajei. Argumentația ar fi că cei 22 mp ar fi singura cale de acces la chioșc. Ciudat cum, brusc, după 30 de ani, a apărut o astfel de problemă. În realitate, domnul Cușu se pregătește să ridice chiar pe plajă un hotel cu 4 etaje, iar cei 22 mp îi sunt necesari pentru a avea un etaj în plus!

– 79 mp pe strada Pescarilor 35A, către domnul Pufleanu. Precum în primul caz, și aici ar putea fi amenajată o zonă verde, dar domnul Pufleanu, care deține un teren amplasat (se pare) chiar pe faleză, nu ar fi putut construi pe el pentru că nu avea acces la calea publică și deschidere suficientă.

– 100 mp pe strada Traian (Piața Ovidiu), pentru numitul Memis Onur Celik, fiu de fost consilier județean, care ar fi putut cumpăra doar în anumite condiții, pe care sigur nu le îndeplinește.

În două dintre cazuri, terenurile sunt vândute direct, deci nici măcar în cadrul unei licitații! Vânzarea trebuie să se realizeze – CEL MULT – în interesul public, al comunității, nu ca să-și facă hoteluri sau blocuri prietenii primarului.

Noi luăm din nou atitudine în fața negocierilor dubioase ale Primăriei Constanța care jefuiesc orașul. Am inițiat demersurile de anulare”. 

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (23/11/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (23/11/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16 - 20.11.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (23/11/2020)

Litigiu dosar nr. 7784/63/2020

AAGES S.A. (AAG) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16-20 noiembrie 2020