Update articol:

VERTIK extinde termenul de înscriere în proiectul ”Femeie Lider”, după ce peste 1.200 de doamne și domnișoare s-au arătat interesate să participe

Daniela Șerban, Președinte, Mariana Ungureanu, Vicepreședinte, Daniela Aldescu, Vicepreședinte

Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor extinde termenul de înscrieri în proiectul Femeie Lider, după interesul național crescut față de acest proiect, până la 18 octombrie 2020. Scopul proiectului „Femeie Lider” este de a contribui la creșterea cu 1% a PIB-ului național prin antreprenoriat feminin, potrivit unui comunicat de presă.

”Cele peste 1.200 de preînscrieri în două săptămâni de la lansare ne-au determinat să prelungim cu o săptămână data până la care doamnele și domnișoarele interesate pot veni în proiect. Interesul față de implicarea civică a acestor doamne este incredibil și am primit deja foarte multe aplicații din toate colțurile țării. Toate doamnele vor fi invitate să contribuie la propunerile de politică publică pe care VERTIK le va dezvolta în perioada următoare”, declară Daniela Șerban, președinte și co-fondatoare VERTIK.

”Doamnele și domnișoarele care doresc să participe beneficiază de o săptămână în plus pentru a intra pe website-ul www.vertik.ro, a realiza aplicația și a o trimite. Am ascultat solicitările voastre și am luat în considerare numărul mare de preînscrieri. Vom evalua capacitatea de exprimare și de expunere a ideilor, puterea de analiză și sinteză, cunoașterea de sine și autocritica, perspectiva și viziunea asupra vieții”, declară Mariana Ungureanu, vicepreședinte și co-fondatoare VERTIK.

“Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor a obținut sprijin guvernamental și de la mari jucători din economie, cu ocazia lansării proiectului „Femeie Lider”. Atât rapoartele oficiale, cât și încrederea pe care o au românii în femeile antreprenor, ne arată că România are o resursă majoră de competitivitate în antreprenoriatul feminin. Ține de noi să transformăm acest potențial într-un vector de creștere economică, după modele deja testate în Canada, Spania sau Polonia”, declară Daniela Aldescu, vicepreședinte și co-fondatoare VERTIK.

Așadar, femeile pot schimba România prin antreprenoriat, dar au nevoie de: (1) politici publice care să accelereze dezvoltarea, (2) educație antreprenorială, educație financiară și mentorat de calitate care să suplinească lipsa de experiență managerială, precum și (3) acces la resurse financiare și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale.

Proiectul „Femeie Lider” va identifica 10 doamne sau domnișoare care pot deveni următorii lideri ai României. Ele vor intra într-un program de mentorat special conceput, care le va susține și amplifica potențialul de performanță, aptitudinile și abilitățile, prin îmbinarea educației antreprenoriale cu cercetarea și analiza politicilor publice. În cadrul programului, cele 10 discipole vor fi incluse în grupul de cercetare și analiză, pentru a identifica până la finalul anului un set de idei și propuneri de politici publice, cu scopul de a contribui la creșterea cu 1% a PIB-ul național prin antreprenoriat feminin.

Etapele proiectului „Femeie Lider” se derulează astfel:

  1. 28 septembrie – 18 octombrie – campanie națională de selecție prin intermediul vertik.ro. Aplicațiile constau în încărcarea pe website a unui video de prezentare cu durata maximă de 1 minut și două texte de maxim 300 de cuvinte care să răspundă la întrebările: 1. „Ce te pasionează cel mai mult în prezent? De ce?” și 2. „Cum vezi posibilitatea unei schimbări în viața ta? Ce ți-ai dori să schimbi și ce greutăți crezi că ai întâmpina?”
  2. 18 octombrie – 27 octombrie – evaluarea și selecția aplicațiilor de către juriu format din Daniela Șerban (fondatoare VERTIK și profesionist în finanțe), Corneliu Bodea (președinte al Centrului Român al Energiei), Dr. Wargha Enayati (Fondator Rețeaua Regina Maria și Enayati Medical City), Adriana Goleanu (fondatoare Lotus Cosmetics, președinta Organizației Patronale a Industriei Cosmetice), Mihaela Nădășan (Director General Adjunct, Banca Transilvania) și Ana Maria Mihăescu (Membru CA Raiffeisen Bank și MedLife).
  3. 27 octombrie – 30 noiembrie 2020 – sesiune de coaching și mentorat de 20 de ore, desfășurate în 10-15 discuții online, oferite de către profesioniști de excepție, experți în psihologie, comunicare, marketing, antreprenoriat și politici publice. Mentorii care se vor implica în proiect sunt: Christina Verchere (CEO OMV Petrom), Sergiu Neguț (co-fondator FintechOS), Mihaela Miroiu (scriitoare, profesoară universitară la SNSPA și conducătoare de doctorat în științe politice), Radu Magdin (CEO Smartlink Communications), Anca Burke (Chief Strategy Officer la idrive AI), Cristian Dumitrache, Trainer Al Ferasa, și Raluca Tita (psiholog, Marketing Manager la EcoFinance).

Partenerii principali ai proiectului sunt: Banca Transilvania, Hervis Sports & Fashion Romania, Lotus Cosmetics. Eval Transilvania, Evantage SOFT și Poiana Winery sunt parteneri, în timp ce Aria TNB, Anvergura, Blue Rock Financial Services, CEG Financial, Domokos Partners, Econosofia, ENAYATI Group, Phoenix Media și Tudor Communication sunt parteneri instituționali. Parteneri media: Radio România Actualități, Financial Intelligence, JURIDICE, Money.ro, The Diplomat.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (29/10/2020)

Erata - Hotarari AGOA din 29.10.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (29/10/2020)

Notificare prag detineri/vot >5%

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (29/10/2020)

Plata cupon 45, rambursare rata principal 44 & calcul rata dobanda pentru cuponul 46

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (29/10/2020)

Plata cupon 49, rambursare rata principal 47 & calcul rata dobanda pentru cuponul 50

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (29/10/2020)

Semnare documente relationate de suplimentarea unui credit sindicalizat