Update articol:

Victor Ponta, după decizia Tribunalului ICSID privind Roşia Montană : Mă bucur mult că românii Nu trebuie să plătească pentru greşelile lui Cioloş si ale altor sorosişti

Sursa foto: facebook.com/pg/victor.ponta

Mă bucur mult că românii Nu trebuie să plătească pentru greşelile lui Cioloş si ale altor sorosişti, a reacţionat fostul premier Victor Ponta, după anunţul privind victoria României în procesul cu Gabriel Resources.

Acesta a scris: “Ma bucur mult ca romanii Nu trebuie sa plateasca pentru greselile lui Ciolos si ale altor sorosisti! In rest – DEMISIA PONTA 🤣🤣🤣🤣 , ca asa da bine la foci!”

Ministerul Finanţelor:  România primește câștig de cauză în cazul Roșia Montană 

România a primit astăzi, 8 martie 2024, Hotărârea Acțiunii arbitrale internaționale inițiată de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995). Aceasta a primit numărul ARB/15/31.

Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România primește câștig de cauză la acuzațiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey).

Mai mult, reclamanții sunt obligați să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.

Ministerul Finanţelor anunţă: “Potrivit Ordinului tribunalului arbitral nr.3 din 14 noiembrie 2016, după comunicarea hotărârii arbitrale, orice parte trebuie să comunice, în maxim 20 de zile, informațiile pe care le consideră confidențiale. Pentru evitarea oricărui dubiu, România dorește publicarea integrală a hotărârii arbitrale. Prin urmare, dacă tribunalul arbitral va redacta hotărârea arbitrală fără a face trimitere la informațiile confidențiale aflate în posesia sa, atunci hotărârea arbitrală va deveni publică în întregime și se va publica pe site-ul Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (https://icsid.worldbank.org).

Astfel, Ministerul Finanțelor nu va putea publica motivele care fundamentează soluția pronunțată nu vor putea fi comunicate decât după trecerea celor 20 de zile.

Pe această cale, dorim să felicităm avocații și echipa MF, dar și tuturor celorlalte persoane implicate în acest proiect”.

 

Marcel Ciolacu: “Am câștigat procesul Roșia Montană!” (vezi reacţii Ministerul Finanţelor, Guvern, Cătălin Drulă)