Efectele grave ale secetei se văd nu numai în agricultură, ci şi acolo unde este produsă energie pe bază de apă, a declarat aseară ministrul Energiei, la Antena 3, explicând: “În momentul de faţă rezerva în lacurile de acumulare hidroelectrice este de aproximativ 2,7 terrawaţi, o rezervă care asigură funcţionarea suficientă în condiţii normale a sistemului energetic. Evident că urmărim în fiecare zi evoluția. Avem o Dunăre cu un debit relativ mic față de anul trecut sau mai mic față de anul trecut, dar cald a fost și anul trecut, asemenea fenomen a fost prognozat și a fost și anul trecut.
Eu zic că totuși spre în partea a doua a anului o să vedem, probabil, și precipitații. În toată perioada anului Hidroelectrica produce energie cu ajutorul apei și trebuie să luăm precipitațiile de-a lungul întregului an.
Evident, acum în momentul de față dacă vorbim este un pic mai mic decât anul trecut, fără impact semnificativ. Dar ne gândim cum să facem și ce să facem și pentru viitor, pentru că o parte din rezerva din lacuri se evaporă.
Această evaporare duce la scăderea, deci nu numai precipitațiile, dar și evaporarea la nivelul luciului de apă. Până la sfârșitul anului vom atribui primul proiect pilot de 10 megawați, un proiect pilot de panouri fotovoltaice flotante, pe care Hidroelectrica îl va face în premieră națională, de 10 megawați pe 10 hectare în județul în județul Olt, la amenajarea hidroelectrică de la de la Ipotești a sucursalei Vâlcea.
Ne-am gândit în perspectivă tocmai pentru a putea folosi și aceste luciuri de apă pentru a produce energie electrică, pentru că fotovoltaicul, cu hidro se echilibrează foarte bine și facem mai multe lucruri deodată – producem mai multă energie, echilibrăm mai bine energia, dar și reducem evaporarea apei.
Acest proiect va fi multiplicat și la alte lacuri de acumulare, în așa fel încât Hidroelectrica să producă mai multă energie și să-și protejeze resursa.
A fost cărbune ziua trecută 1.500-1.700 de megawați. În momentul de față, discutând cu cei de la Complexul Energetic Oltenia, că pentru că ei sunt principalii producători, gândim o strategie în așa fel încât să acumulăm cât mai mult cărbune, în așa fel încât să avem stocuri foarte mari în această iarnă, să avem o producție de cărbune în această iarnă mai mare față de iarna trecută.
Tendința noastră pe termen lung, în iarna aceasta, probabil că și în iarna viitoare, nu veți vedea o scădere a producției de energie din cărbune și nu veți vedea o scădere atâta timp cât va fi nevoie și cât vom avea această criză energetică la nivel european și la nivel mondial, cu războiul la frontieră, nu vom avea o scădere a producției de cărbune”.