Update articol:

Virgil Popescu: Din luna mai a acestui an, va creşte producţia de cărbune la Complexul Energetic Oltenia

Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, din luna mai a acestui an, va creşte producţia de cărbune la Complexul Energetic Oltenia, dar că nu s-a renunţat la strategia de a trece de la cărbune la combustibil regenerabil, cu ajutorul gazului metan.

Virgil Popescu a declarat la TVR 1, joi seară, că momentan va creşte producţia de cărbune în România.

”Am luat decizia şi încercăm cu luna mai să creştem producţia de cărbune, acolo unde se poate, la Complexul Energetic Oltenia pe perioada cât se va putea acest lucru”, a declarat Virgil Popescu, potrivit News.ro.

Ministrul Energiei a mai precizat că, din 2026 – 2027, România va avea mai mult gaz decât poate consuma.

”Nu ne-am schimbat strategia de a trece de la cărbune la regenerabil cu ajutorul combustibilului de tradiţie, gaz şi trebuie să ne uităm la particularitatea România, avem rezerve de gaze pe care vrem să le aducem din 2026 – 2027. Începând cu acea dată avem mai mult gaz decât putem consuma, deci suntem un stat independent şi nedependent de importul de gaze naturale. Nu ne schimbăm această strategie”, a mai afirmat Virgil Popescu.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (06/02/2023)

Finalizare achizitie companie de proiect fotovoltaic - Vulturu

OMV PETROM S.A. (SNP) (06/02/2023)

Raport tranzactii cu parti afiliate 14 dec 2022 - 5 feb 2023

PROMATERIS S.A. (PPL) (06/02/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2022

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (06/02/2023)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 30.01.2023-03.02.2023

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (06/02/2023)

Tranzactii intre parti afiliate DEER - OPCOM