Aderarea României la Alianța Solară Internațională va încuraja investițiile în energia solară din România și din regiune, iar faptul că suntem singura țară din Europa de Est care a făcut acest pas demonstrează angajamentul nostru ferm în tranziția energetică și asumarea unui rol de lider în regiune în ceea ce privește producția de energia verde, a declarat Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, la COP 28.
Potrivit lui Virgil Popescu, România își îndeplinește cu seriozitate angajamentele pentru protejarea mediului și utilizarea resurselor în mod inteligent, pentru a produce cât mai puțină poluare.
Acesta a scris: “Am participat, în Dubai, la momentul semnării documentului prin care România este membră în Alianța Solară Internațională, în cadrul COP 28. Îi mulțumesc colegului meu Sebastian Burduja că a dus mai departe acest proiect pe care l-am demarat ca ministru.
De asemenea, vreau sa îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru că a fost și este un susținător activ al angajamentelor pe care ni le asumăm pentru a produce cât mai multă energie curată, folosind tehnologii moderne și resurse cât mai puțin dăunătoare mediului înconjurător.
Mai mult chiar, participarea delegației României, condusă de președintele Klaus Iohannis la COP 28, care se desfășoară în Dubai, demonstrează, din nou, că suntem parteneri de încredere și avem un cuvânt de spus în domeniul energiei și al schimbărilor climatice.
Cu ocazia COP 28, Virgil Popescu a participat și la „Sustainable Innovation Forum 2023”, unde președintele României Klaus Iohannis a transmis că peisajul inovației verzi din România este foarte dinamic.
“M-am bucurat foarte tare să descopăr că avem stand românesc organizat de cei de la Geostud și Natura5. Este important să fim deschiși la soluțiile viitorului, să alegem tehnologi verzi pentru a proteja mediul înconjurător”, a mai spus Virgil Popescu.
Până în 2030, România îşi propune să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 gigawaţi, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile. Până în septembrie aproape 97.000 de prosumatori au instalat peste 1,2 gigawaţi de surse de energie distribuită conectate la reţea, majoritatea covârşitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică.
ISA reprezintă şi un mediu propice pentru colaborare şi transfer de cunoştinţe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate şi investiţii în sectorul energetic.