Update articol:

Vlad-Gabriel Sincă – numit secretar de stat la Ministerul Energiei

Vlad-Gabriel Sincă a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu.

Decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

În luna ianuarie, Vlad Sincă a fost desemnat Secretar de Stat în Ministerul Energiei de către Biroul Național al USRPLUS.

Sunt membru USRPLUS din anul 2018 și am participat activ la definitivarea programului de guvernare în domeniul energiei. Mi-am dorit foarte mult în momentul în care m-am înscris în USR să oferim o alternativă la o clasă politică rămasă în urma dorințelor și nevoilor propriilor cetățeni. Politica ne afectează viața de zi cu zi direct sau indirect. Sunt tatăl a doi copii și îmi doresc să contribui la a construi o Românie mai bună pentru ei.

Mi-am început cariera la 20 de ani, încă din ultimul an de facultate. Am avut oportunitatea de a căpăta experiență în acest domeniu extrem de complex. Am lucrat în cadrul mai multor companii din sectorul energetic, unde am evoluat spre poziții de director. Am lucrat atât în sectorul de furnizare de energie electrică cât și în zona de petrol și gaze naturale.

Mulți dintre voi știți că acest domeniu a fost marcat în special de lipsa transparenței instituționale și de lipsa predictibilității legislative. Aceste lucruri au dus mai departe la o lipsă acută de investiții punând presiune pe Sistemul Energetic Național.
USRPLUS și-a asumat prin programul de guvernare o reformă profundă în acest domeniu și nu putem face rabat de la principiile pe care le-am promovat. Un singur om, oricât de pregătit, este capabil să promoveze reforme doar în măsura în care va avea o echipă puternică în spate. Îmi doresc să am în jurul meu oameni mai buni decât mine astfel încât să putem promova proiectele noastre.
Voi colabora activ cu colega Cristina Prună și colegii din comisiile de industrii/energie din Parlament. Cred că împreună putem oferi acel cadru legislativ necesar demarării investițiilor în sectorul energetic, chiar dacă nu va fi ușor. Aceste investitii sunt esențiale pentru a asigura tranziția energetică și pentru a ne putea atinge țintele ambițioase asumate prin Pactul Verde European.
Ne-am asumat aceste reforme prin programul de guvernare. Voi contribui cu toată energia mea să le împingem mai departe la nivel guvernamental”.

Vlad Sincă  este economist cu o experiență de zece ani în domeniul energiei, în poziții de management la diferite companii. A devenit membru USR în 2018 și a contribuit la programul de guvernare al USR PLUS în domeniul energiei.

Vlad Sincă a lucrat la Lord Energy SRL, la  Tinmar (apr. 2015 – oct. 2017), cel mai mare furnizor privat de energie, dar și la Mazarine Energy Romania (nov. 2017 – sept. 2019), care este subsidiara companiei olandeze Mazarine Energy BV, controlată de Carlyle Group.

 

Vlad Sincă – desemnat Secretar de Stat în Ministerul Energiei de USRPLUS: “Am lucrat atât în sectorul de furnizare de energie electrică cât și în zona de petrol și gaze naturale”

 

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024