Update articol:

Von der Leyen: CE a propus statelor UE să suspende legăturile aeriene cu ţările afectate de noua variantă virală

Ursula von der Leyen

Comisia Europeană a propus vineri statelor membre să suspende zborurile spre şi dinspre Africa australă şi restul ţărilor afectate de apariţia noii variante B.1.1.529 a virusului SARS-CoV-2, a anunţat preşedinta executivului UE, Ursula von der Leyen, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Comisia Europeană a propus astăzi statelor membre să activeze ”frâna de urgenţă” în cazul călătoriilor din ţările Africii australe şi celelalte ţări afectate, pentru a limita răspândirea noii variante’, a declarat preşedinta Comisiei.

‘Toate călătoriile aeriene spre aceste ţări ar trebui suspendate până când vom avea o înţelegere clară despre pericolul prezentat de această nouă variantă’, a adăugat ea.

Şefa Comisiei a mai spus că producătorii sunt obligaţi să-şi adapteze vaccinurile de îndată ce apar noi variante ale coronavirusului.

Ursula von der Leyen a vorbit la scurt timp după ce Belgia, ţară membră UE şi sediul instituţiilor comunitare, a devenit primul stat din Uniune care a confirmat un caz de infectare cu noua variantă virală.

‘Este important acum ca noi toţi în Europa să acţionăm foarte rapid, decis şi unit’, a mai spus şefa executivului UE, adresându-le un apel cetăţenilor europeni să se vaccineze şi să-şi crească protecţia prin doze booster.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Calendar financiar 2026

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri