Update articol:

Blinken se va întâlni cu Lavrov săptămâna viitoare, dacă Rusia nu invadează Ucraina

Antony Blinken Antony Blinken/ Sursa foto: Twitter

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său rus, Serghei Lavrov, dacă Rusia nu invadează Ucraina, a anunţat joi seară Departamentul de Stat, notează AFP, potrivit Agerpres.

Antony Blinken a propus să se întâlnească cu Serghei Lavrov “în Europa, săptămâna viitoare. Ruşii au răspuns propuneri de date pentru sfârşitul săptămânii viitoare, pe care le-am acceptat, cu condiţia să nu existe o invazie rusă în Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

“Dacă invadează în următoarele câteva zile, aceasta va arăta clar că nu au fost niciodată serioşi în privinţa diplomaţiei”, a adăugat el.

Un responsabil al Casei Albe a indicat la rândul său că preşedintele american, Joe Biden, va discuta vineri după-amiază “cu liderii transatlantici (…) despre trupele militare ruse relocate la frontiera cu Ucraina” şi despre eforturile de a face ca diplomaţia să prevaleze.

Potrivit programului premierului canadian, Justin Trudeau, la această reuniune la distanţă vor participa conducătorii Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Poloniei, României, Uniunii Europene şi NATO.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - S1 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R)

PROMATERIS S.A. (PPL) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru S1 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (31/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - EFSA-TEL

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (31/07/2025)

Majorare capital social certificat inregistrare ASF