Update articol:

Rusia nu aspiră la recrearea imperiului, asigură Vladimir Putin

Vladimir Putin Sursa foto: en.kremlin.ru

Rusia nu încearcă să recreeze un imperiu, în pofida controversatei recunoaşteri a regiunilor separatiste din estul Ucrainei, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, consemnează marţi dpa.

“Acest lucru nu corespunde deloc cu realitatea”, a declarat Putin marţi la Kremlin, potrivit Agerpres.

Moscova a constatat că se fac “speculaţii” pe tema “că Rusia vrea să recreeze imperiul între graniţele imperiale”, a spus Putin, care a recunoscut anterior “republicile populare” Lugansk şi Doneţk ca state independente.

Preşedintele rus a afirmat luni, în timpul unui discurs televizat, că Ucraina îşi datorează existenţa imperiilor rus şi sovietic şi a pus la îndoială statalitatea fostei republici sovietice, menţionează dpa.

În Occident se fac auzite de mult timp acuzaţii că Putin vrea să creeze un nou imperiu pentru a redobândi puterea pierdută în vremurile sovietice sau ţariste, aminteşte agenţia germană de presă.

Marţi, Putin a respins din nou această idee, la o întâlnire cu preşedintele azer Ilham Aliev, a cărui ţară – situată pe ţărmul Caspicii, în Caucazul de sud şi bogată în petrol – a făcut şi ea parte din imperiul sovietic.

“După dezintegrarea Uniunii Sovietice, Rusia a recunoscut toate noile realităţi geopolitice şi, după cum ştiţi, lucrează la consolidarea cooperării cu toate ţările, statele independente apărute pe teritoriul post-sovietic”, a explicat Vladimir Putin, exprimându-şi din nou regretul că Ucraina a întors spatele cooperării cu Rusia după o lovitură de stat violentă.

În discursul său de luni, el s-a referit la existenţa la Kiev a unui “regim marionetă” care nu are o politică proprie, ci este controlat şi folosit de Statele Unite pentru a slăbi Rusia, mai aminteşte dpa.

BVB | Știri BVB

LION CAPITAL S.A. (LION) (07/10/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:40 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 964/07.10.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni LION

BANCA COMERCIALA ROMANA- Green bonds (BCR28A) (07/10/2025)

Plata cupoane ISIN ROGJ5KD9L1W9 si ROMU2ND4VHC6

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR28C) (07/10/2025)

Plata cupoane ISIN ROGJ5KD9L1W9 si ROMU2ND4VHC6