Update articol:

Putin acordă onoruri brigăzii ruse acuzate de atrocităţile de la Bucea

Putin Sursa foto: Twitter

Preşedintele rus Vladimir Putin a acordat luni titlul onorific de “Gardă” Brigăzii a 64-a de infanterie motorizată, acuzată de Ucraina de participare la atrocităţile de la Bucea, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Decretul prezidenţial semnat de liderul de la Kremlin menţionează “eroismul, tenacitatea, hotărârea şi curajul” militarilor ruşi. Documentul consemnează că “acţiunile abile şi hotărâtoare ale întregului personal în timpul operaţiunii militare speciale din Ucraina sunt un model de executare a îndatoririlor militare, de curaj, de hotărâre şi de înalt profesionalism”.

Rusia nu a precizat unde a fost desfăşurată marea unitate respectivă sau misiunile la care a participat.

După retragerea din 30 martie a trupelor ruseşti de la Bucea, ucrainenii au descoperit că în localitate au fost masacraţi peste 300 de civili. Autorităţile de la Kiev au vorbit despre crime de război şi au acuzat în special Brigada a 64-a rusă.

Moscova a dezminţit informaţiile respective şi a susţinut că este vorba despre o înscenare din partea Ucrainei şi a presei occidentale sau chiar că victimele au fost ucise de ucraineni pentru a acuza Rusia.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026