Update articol:

Alegeri legislative în Bulgaria: Conservatorii din GERB, în frunte (exit-polluri)

Bulgaria Sursa foto: pixabay.com

GERB, partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov, ocupă prima poziţie la alegerile legislative de duminică din Bulgaria, al şaselea scrutin parlamentar anticipat din ultimii trei ani în această ţară balcanică, potrivit sondajelor publicate la închiderea secţiilor de votare, informează AFP, potrivit Agerpres.

Partidul GERB a primit între 26% şi până la 28% din voturi, devansând net reformatorii din coaliţia Să continuăm schimbarea/Bulgaria Democrată (aproximativ 15%), care nu au reuşit să-şi menţină elanul după protestele masive anticorupţie din vara anului 2020.

Bulgaria, cel mai sărac membru al Uniunii Europene şi unul dintre cele mai corupte state din blocul comunitar, a fost afectată de schimbări dese de guverne de când protestele anticorupţie din 2020 au contribuit la răsturnarea unei coaliţii conduse de partidul de centru-dreapta GERB.

Preşedintele Rumen Radev a trebuit să numească cinci guverne interimare din 2020 pentru a conduce ţara, deoarece alegerile succesive şi neconcludente au dus la coaliţii instabile care s-au prăbuşit rapid.

Bulgaria are mare nevoie de o perioadă de guvernare stabilă şi funcţională pentru a accelera fluxul de fonduri UE către infrastructura deficitară şi pentru a o împinge să adere la euro şi să participe pe deplin la spaţiul Schengen deschis al Europei.
Planurile de aderare la zona euro au fost deja amânate de două ori din cauza ratării ţintelor de inflaţie.

BVB | Știri BVB
ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (27/04/2026)

Semnarea unui Memorandum pentru achizitia unui teren situat in Iasi

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (27/04/2026)

Memorandum - One United Properties prin intermediul unor subsidiare specializate

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (27/04/2026)

Hotararea AGOA din data de 27.04.2026

PROMATERIS S.A. (PPL) (27/04/2026)

Raport anual 2025 (fara raport auditor)

ROPHARMA SA (RPH) (27/04/2026)

Hotarari AGA O 27.04.2026