Update articol:

Ucraina: Preşedintele Zelenski a acuzat Rusia de comiterea unui genocid în Donbas

Volodimir Zelenski Volodimir Zelenski

Preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat joi Rusia de comiterea unui genocid în regiunea Donbas din estul Ucrainei, transmite vineri AFP.

“Actuala ofensivă a ocupanţilor în Donbas ar putea face regiunea nelocuită”, a spus preşedintele Zelenski în discursul său zilnic televizat, în care a acuzat forţele ruse că încearcă să “ardă din temelii” mai multe oraşe din această regiune.

Rusia practică “deportarea” şi “uciderea în masă a civililor” în Donbas, a continuat şeful statului ucrainean, potrivit căruia “toate acestea (…) sunt o politică evidentă de genocid dusă de Rusia”.

Acuzaţiile sale sunt un răspuns în oglindă la cele susţinute de Rusia, care şi-a justificat invazia printr-un presupus “genocid” comis de ucraineni împotriva populaţiei de limbă rusă din regiunea Donbas.

În luna aprilie, parlamentul ucrainean a adoptat deja o rezoluţie care descria drept genocid acţiunile armatei ruse şi a îndemnat toate ţările şi organizaţiile internaţionale să procedeze în mod similar.

Preşedintele american Joe Biden a folosit, de asemenea, cuvântul genocid, cu referire la comportamentul armatei ruse în agresiunea sa militară asupra Ucrainei, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (19/06/2026)

Notificare BT Capital Partners - Anunt privind perioda de pre-stabilizare

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (19/06/2026)

Contracte conf. art. 234 lit i) Reg. ASF nr. 5 din 2018