Update articol:

Compania Austrian Airlines a anulat zeci de zboruri din cauza contaminărilor cu COVID-19 în rândul personalului său

Austrian Airlines Sursa foto: Twitter

Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 din cele 360 de zboruri programate în Europa din cauza creşterii numărului de contaminări cu COVID-19 în rândul personalului său, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Membrii ai echipajelor noastre sunt bolnavi, cazurile de infectare cu coronavirus sunt în creştere”, a anunţat Austrian Airlines, menţionând totodată şi impactul unei greve la centrul de control al traficului aerian din Marsilia, sudul Franţei.

Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească brusc în ultimele zile în Austria: aproape 9.000 de contaminări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, faţa de 5.400 sâmbăta trecută.

Aceste anulări de zboruri se înscriu într-un context turbulent pentru sectorul aviaţiei.

O grevă a însoţitorilor de bord de la compania aeriană low-cost Ryanair a provocat anularea a zeci de zboruri sâmbătă, mai ales în Belgia, Franţa şi Spania, potrivit unor surse sindicale şi aeroportuare.

Gigantul aerian Lufthansa, compania-mamă a Austrian Airlines, a anunţat joi anularea a peste 3.000 de zboruri în această vară din cauza lipsei de personal, a grevelor şi a COVID-19.

BVB | Știri BVB
BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (29/07/2026)

Majorare capital social 2026 certificat inregistrare ASF

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2026)

Clarificari cu privire la informatiile aparute in spatiul public

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

TERAPLAST SA (TRP) (29/07/2026)

Detalii teleconferinta S1/2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (29/07/2026)

OMV Petrom Ziua Pietelor de Capital 2026_invitatie analisti si investitori