Update articol:

Tanczos: Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-şi poată continua activitatea

Tanczos: Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-şi poată continua activitatea
 - poza 1 Barna Tánczos/ Sursa foto: Facebook.com/TanczosBarna

Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-şi poată continua activitatea, iar Parlamentul trebuie să vină în sprijinul fermierilor şi să adopte, cât mai repede, într-o sesiune extraordinară, proiectul de lege iniţiat în acest sens, precum şi programele pregătite pentru celelalte sectoare zootehnice şi pentru sectorul vegetal, a transmis, miercuri, viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“Sectorul suin are nevoie urgent de sprijin pentru ca fermele să-şi poată continua activitatea. Este mesajul pe care mi l-au transmis şi astăzi reprezentanţii crescătorilor de suine, în cadrul întâlnirii în care am discutat despre provocările din sector, inclusiv despre combaterea pestei porcine africane. Imediat după decizia Comisiei Europene, care permite statelor membre să compenseze o parte din costurile suplimentare generate de creşterea preţurilor la carburanţi şi îngrăşăminte, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, am propus o măsură de sprijin pentru sectorul suin. Neavând posibilitatea de a fi adoptată de un guvern interimar, iniţiativa a fost depusă în Parlament. Votată de Senat şi aflată în aşteptarea votului Camerei Deputaţilor, legea prevede un sprijin de aproximativ 12 euro/loc de cazare pentru porcii de îngrăşare şi de aproximativ 14 euro/loc de cazare pentru animalele de reproducţie”, a notat el pe pagina sa de Facebook.

Totodată, a fost iniţiat un proiect de Lege privind combaterea pestei porcine africane, care înăspreşte sancţiunile pentru transportul şi comerţul ilegal cu animale vii şi introduce măsuri mai eficiente pentru limitarea răspândirii bolii în populaţia de mistreţi.

“Parlamentul trebuie să vină în sprijinul fermierilor şi să adopte, cât mai repede, într-o sesiune extraordinară, aceste proiecte de lege, precum şi programele pregătite pentru celelalte sectoare zootehnice şi pentru sectorul vegetal”, a adăugat Tanczos, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
TERAPLAST SA (TRP) (29/07/2026)

Detalii teleconferinta S1/2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (29/07/2026)

OMV Petrom Ziua Pietelor de Capital 2026_invitatie analisti si investitori

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (29/07/2026)

Depunerea actiunii in despagubiri in nume propriu si in contul Alstom Transport

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si teleconferinta

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG29E) (29/07/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si teleconferinta