Update articol:

China anunţă ”manevre militare ţintite” în urma vizitei lui Pelosi în Taiwan

china Yuanul chinez

China a anunţat marţi că armata sa va lansa ”manevre militare ţintite”, ca răspuns la vizita pe care a început-o în Taiwan preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Acţiunea armatei este menită ”să apere cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială şi să contracareze ingerinţele externe şi tentativele separatiste de ”independenţă ale Taiwanului””, a declarat Wu Qian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Într-un anunţ separat, Comandamentul de Est al armatei chineze a transmis că va efectua începând de marţi noaptea exerciţii militare combinate în apropierea Taiwanului şi va testa lansarea de rachete convenţionale pe mare la est de insula Taiwan.

Aceste exerciţii vor include aplicaţii militare navale şi aeriene la nord, sud-vest şi nord-est de Taiwan, tiruri cu rază lungă în Strâmtoarea Taiwan şi teste cu rachete lansate la est de Taiwan, precizează comandamentul citat.

În acest timp, în zona Taiwanului se află mai multe nave militare americane, printre care şi portavionul USS Ronald Reagan.

Portavionul şi grupul său aeropurtat, care se află la sud de Taiwan, în Marea Filipinelor, ”efectuează o misiune de rutină în vestul Pacificului”, a declarat o responsabilă americană, ce s-a exprimat cu condiţia anonimatului. De asemenea, o navă de asalt amfibiu a corpului de Marines, USS Tripoli, se află la est de Taiwan.

Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (17/11/2025)

Inregistrarea modificarii Actului Constitutiv la Oficiul Registrului Comertului

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/11/2025)

Disponibilitate vot online prin eVOTE pentru AGOA din 20 noiembrie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/11/2025)

Reluare tranzactionare - ora 16:00 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala) - Decizie ASF nr. 1101/17.11.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (17/11/2025)

Structura actionariat la data de 18.08.2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (17/11/2025)

Structura actionariat la data de 18.08.2025