Update articol:

Iranul prelungeşte eliberarea temporară a americanului Siamak Namazi

iran Sursa foto: pixabay.com

Iranul a prelungit eliberarea temporară a unui cetăţean american pus în libertate la începutul săptămânii, a declarat sâmbătă fratele său, exprimându-şi speranţa că aceasta va deveni permanentă, notează AFP, potrivit Agerpres.

Siamak Namazi, un om de afaceri iraniano-american de 51 de ani, a fost arestat în octombrie 2015. Tatăl său, fostul funcţionar al UNICEF Baquer Namazi, 85 de ani, a fost reţinut în anul următor când a călătorit în Iran pentru a cere eliberarea lui Siamak.

Ambii au fost condamnaţi pentru spionaj, acuzaţii pe care le neagă.

Baquer Namazi, care a fost iertat în 2020 de la ispăşirea pedepsei din motive medicale, a fost autorizat miercuri să părăsească Iranul pentru a merge la Abu Dhabi unde să urmeze un tratament.

Fratele lui Siamak, Babak Namazi, a declarat sâmbătă că autorităţile iraniene i-au acordat fratelui său încă o permisie de trei zile şi că speră ca aceasta să fie prelungită.

“Sperăm şi ne rugăm să i se acorde în curând libertate deplină, astfel încât familia noastră să se poată reuni în sfârşit”, a scris Babak.

El a adăugat că tatăl său, contrar recomandărilor medicilor săi iranieni, nu va fi supus deocamdată unei intervenţii chirurgicale pentru a îndepărta un blocaj al arterei carotide stânga care îi pune viaţa în pericol, ci va încerca în schimb să urmeze tratamentele alternative recomandate de către echipa medicală de la Abu Dhabi.

Cel puţin încă doi cetăţeni americani sunt reţinuţi în prezent în Iran: Emad Sharqi, un investitor condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj, şi Morad Tahbaz care are şi cetăţenie britanică şi a fost pus în libertate provizorie.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026