Update articol:

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit (presa de stat)

china Yuanul chinez

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri la vârsta de 96 de ani, a anunţat presa de stat chineză, citată de Reuters şi France Presse.

Jiang a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la ora 12.13, a declarat agenţia oficială de presă Xinhua.

Jiang Zemin şi-a condus ţara într-o eră de profunde tulburări din 1989 până la începutul anilor 2000.

El a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC) după reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost alături de transformarea celei mai populate ţări din lume într-o putere mondială.

“Jiang Zemin a murit de leucemie şi insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la 12.13 (miercuri), 30 noiembrie 2022, la vârsta de 96 de ani’, a precizat Xinhua (China Nouă).

Când Jiang Zemin a fost numit oficial în 1989 de fostul lider Deng Xiaoping ca succesor al său, China era abia la începutul modernizării sale economice, notează AFP, potrivit Agerpres.

Când Jiang a părăsit funcţia de preşedinte în 2003, China devenise membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a câştigat organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 şi era pe cale să devină o superputere.

Fost primar şi şef al PCC din Shanghai, Jiang Zemin a continuat, cu un cerc de lideri apropiaţi, să exercite influenţă asupra vieţii politice chineze chiar şi după pensionarea sa oficială, potrivit analiştilor.

BVB | Știri BVB
PREFAB SA (PREH) (26/02/2026)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (26/02/2026)

Amanarea sedintei AGEA din 26 februarie 2026 pentru 27 februarie 2026

ROMCARBON SA (ROCE) (26/02/2026)

Hotarari AGA E din 26.02.2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (26/02/2026)

Buletin tranzactionare TTS ianuarie 2026: Lichiditate si capitalizare de piata

BIOFARM S.A. (BIO) (26/02/2026)

Disponibilitate situatii financiare preliminare 2025