Update articol:

Coca-Cola HBC şi-a îmbunătăţit estimările de profit pentru anul 2023

Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, şi-a îmbunătăţit vineri estimările de profit pentru anul 2023, graţie vânzărilor robuste şi majorărilor de preţuri din prima jumătate a anului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În prezent, compania care activează şi pe piaţa din România se aşteaptă la o creştere organică a profitului operaţional cuprinsă între 9% şi 12% pentru anul care se va încheia la 31 decembrie, în creştere faţă de estimările anterioare care mizau pe o creştere de maximum 3%.

Coca-Cola HBC a precizat că această îmbunătăţire vine după rezultate peste aşteptări în primele şase luni ale anului, care s-au finalizat cu performanţe foarte bune în luna iunie.

Luna trecută, Coca-Cola HBC a anunţat că va cumpăra marca de votcă Finlandia pentru 220 milioane de dolari, tranzacţie care face parte din strategia de extindere a afacerile cu băuturi spirtoase premium. Achiziţia va fi realizată prin intermediul subsidiarei CC Beverages Holdings II BV iar finalizarea este aşteptată pentru a doua jumătate a acestui an.

Coca-Cola HBC este o companie listată la Londra, la care gigantul Coca-Cola deţine o participaţie de aproximativ 21%.

Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Poiana Negrii.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (31/07/2025)

Aprobare de catre ASF a documentului de oferta publica de cumparare actiuni

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL2) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL3) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Long Certificates on Copper Future (RBCOPTL4) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie

Turbo Certificates on Copper Future (RBCOPTL1) (31/07/2025)

Reluare tranzactionare - ora 12:15 - Notificare Raiffeisen Bank International modificare limita variatie