Update articol:

Mihai Constantin: Primul termen al litigiului cu Pfizer urmează să aibă loc în luna februarie

Autorităţile de la Bucureşti au fost notificate în luna decembrie a anului trecut de compania Pfizer cu privire deschiderea unui litigiu pentru recuperarea unor sume de bani, având în vedere nefinalizarea achiziţiei de către partea română a 28 de milioane de doze vaccin anti-COVID, urmând ca primul termen să aibă loc în luna februarie, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

El a răspuns astfel întrebat, într-o conferinţă de presă, despre ce va face Guvernul în cazul procesului pe care Pfizer l-a intentat ţării noastre pentru că nu a achiziţionat 28 de milioane de doze de vaccinuri de la această companie pe care autorităţile române le-ar fi comandat şi cere achitarea a cel puţin jumătate din sumă.

 

“Este o speţă care nu a făcut astăzi obiectul şedinţei de Guvern, dar m-am documentat un pic pe această temă. Din câte ştiu, a venit o notificare de deschidere a acestui litigiu de către compania farmaceutică, cred că în ultimele zile din decembrie anul trecut. Există, din nou citez din memorie, undeva în a treia parte, în ultima parte a lunii februarie, un prim termen. România va fi, evident, reprezentată la acest proces, dar este vorba despre faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doze de vaccin, însă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de către Ministerul Sănătăţii şi, în consecinţă, nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze încasate de către statul român”, a declarat Mihai Constantin.

El a amintit într-o situaţie similară se află şi alte ţări central şi est-europene.

“Polonia şi Ungaria, cred că sunt în acelaşi caz cu noi, referitor la aceeaşi companie farmaceutică. Este aşadar un proces în desfăşurare şi o să-l urmărim”, a transmis Constantin.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025