Update articol:

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a avut o întrevedere cu o delegație a fondului suveran din Kuwait

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a avut o întrevedere cu o delegație a fondului suveran din Kuwait
 - poza 1

Atragerea de investiții de tip greenfield, brownfield și în proiecte de tip Parteneriat Public-Privat a fost tema principală a întâlnirii de marți dintre ministrul Ștefan-Radu Oprea și Ahmed Al-Tahous, director executiv în cadrul Autorității de Investiții din Kuwait (KIA).

”România și Kuwaitul au potențialul de a-și dezvolta parteneriatul inclusiv din perspectiva calității de hub-uri regionale. Poziția și rolul României în această zonă a Europei și poziția Kuwaitului în zona Golfului sunt argumente importante de care pot profita companiile din ambele țări”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Ministrul român a prezentat cadrul macroeconomic favorabil investițiilor și nivelul înalt de calificare a specialiștilor din IT, ceea ce atrage proiecte competitive.

Oficialii KIA și-au exprimat interesul de principiu pentru oportunitățile de investiții din România, inclusiv în proiecte PPP, piața de capital sau în domeniul imobiliar.

Autoritatea de Investiții din Kuwait (Kuwait Investment Authority – KIA) este cel mai vechi fond suveran din lume, fiind înființat în 1953. KIA este responsabilă pentru gestionarea Fondului general de rezervă din Kuwait (GRF) și a Fondului generațiilor viitoare (FGF), precum și a altor fonduri încredințate de către ministrul de finanțe.

În 2018, volumul schimburilor comerciale a fost de 60,58 milioane USD, din care 60,29 milioane USD export românesc. Față anul 2017, s-a înregistrat o creștere a exportului de 17,52%. În primele 3 luni ale anului 2019, volumul schimburilor comerciale a fost de 18,04 milioane USD, din care 17,91 milioane USD export românesc. Față perioada similară a anului precedent, s-a înregistrat o creștere a exportului de 5,96%.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026