Update articol:

Premierul Sunak: Regatul Unit,”şocat de vărsarea de sânge” din Gaza, unde războiul ”trebuie să se încheie”

Rishi Sunak/ Sursa foto: Facebook Rishi Sunak/ Sursa foto: Facebook

Regatul Unit este “şocat de vărsarea de sânge” din Fâşia Gaza şi “acest război teribil trebuie să se încheie”, a declarat prim-ministrul britanic Rishi Sunak sâmbătă, la şase luni după începerea conflictului dintre Israel şi Hamas, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Au trecut şase luni de la atacul terorist din 7 octombrie, cel mai oribil atac din istoria Israelului”, a spus premierul într-un comunicat.”Continuăm să apărăm dreptul Israelului de a învinge ameninţarea teroriştilor Hamas şi de a-şi apăra securitatea”, a asigurat Rishi Sunak.

“Dar toată Marea Britanie este şocată de vărsarea de sânge şi îngrozită de uciderea curajoşilor eroi britanici care aduceau hrană celor aflaţi în nevoie”, a adăugat el.

Şapte lucrători umanitari, dintre care trei britanici, au fost ucişi luni pe teritoriul palestinian de o dronă israeliană, după ce au supravegheat descărcarea unei nave care transporta ajutoare alimentare.

“Acest război teribil trebuie să înceteze. Ostaticii trebuie eliberaţi. Ajutorul (…) trebuie să curgă”, a continuat Rishi Sunak.

“Copiii din Gaza au nevoie de o pauză umanitară imediată, care să ducă la o încetare a focului de durată, pe termen lung”, a adăugat premierul britanic, spunând că aceasta este “cea mai rapidă modalitate de a scoate ostaticii şi de a permite intrarea ajutorului”.

BVB | Știri BVB
BRK AUR Turbo Long 4300 (BKAURTL34) (23/03/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 23 si 24 Martie 2026

MedLife S.A. (M) (23/03/2026)

Notificare rascumparare actiuni proprii 16 - 20 martie 2026