Update articol:

Puterea de cumpărare a salariului mediu, la cota +6,5% în februarie 2024

lei bani

de Dan Pălăngean

Câștigul salarial mediu brut din luna februarie 2024 a fost de 7.990 lei, cu 14 lei mai mare (+0,2%) decât cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net s-a mărit cu 17 lei (+0,3%), până la 4.859 lei (981 euro la cursul din martie 2024, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă).

În contextul unei inflații anuale aflate la nivelul de +7,23% și al unui avans nominal de 14,2%, evoluția puterea de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior (salariul real) a crescut cu 6,5%. Este o îmbunătățire în decurs de un an de peste șapte puncte procentuale (de la -0,6% în februarie 2023), semnificativ peste creșterea economică anunțată recent (+2,1%).

Pe fondul menținerii stabilității cursului euro/leu, puterea de cumpărare echivalentă a salariului mediu a ajuns la 1.654 euro (prețuri relative în România de 59,3%, calculate de Eurostat și publicate în decembrie 2023, față de 57,8% anterior). Totuși, în contextul unei inflații lunare de 0,81%, salariul real a scăzut cu 0,5 puncte procentuale față de luna precedentă, ajungând la 238,6% față de cel stabilit ca reper statistic (din luna octombrie 1990).

De reținut, avansul puterii de cumpărare față de aceeași lună a anului precedent s-a menținut la un nivel ridicat dar sub cel consemnat în T4 2023, după majorarea salariului minim pe economie. Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a fost tot cu 6,5% mai mare în primele două luni din 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior iar deficitul comercial a revenit peste pragul de 2 miliarde euro.

Trei activități pe minus în termeni reali

Pe primul loc în ce privește puterea de cumpărare față de aceeași lună a anului trecut figurează detașat învățământul (+34,9% avans nominal și +25,8% în termeni reali, pe fondul unor revendicări continue). Urmează, pe podium, sectorul de tranzacții imobiliare (+25,5%, respectiv +17,1%) și fabricarea substanțelor și produselor chimice (+23,4%, respectiv +15,1%).

Semnificativ peste media la nivel național mai figurează sectorul HoReCa (+14,1% în termeni reali dar singurul rămas sub pragul de 3.000 lei) și activitățile de transport și depozitare (+11,7% real). Imediat după acestea, apar administrația publică și apărarea, precum și comerțul ( cu câte +9,1%, după un spor de +17% în termeni nominali.

De remarcat, industria prelucrătoare a avansat undeva cam la jumătate față de media pe economie (+3,3% real) dar puțin peste sectorul IT (+2,9%). Din partea bugetară, sănătatea și asistența socială au rămas cu mult în urma altor activități, pe ultima poziție din partea pozitivă a evoluțiilor salariale, majorarea nominală de 7,8% fiind echivalentă cu o creștere de doar 0,5% a puterii de cumpărare.

 

La finalul clasamentului figurează trei activități în care puterea de cumpărare a scăzut: cercetare-dezvoltare (-0,2%), industria alimentară (-1,7%) și industria extractivă (-2,8%). Adică sectorul cu cea mai mică pondere în PIB dintre statele UE, ramura economică unde avem deficit comercial major, deși condițiile pedo-climatice ar îndreptăți asigurarea hranei pentru întreaga populație, și reducerea conjuncturală a necesarului energetic prin încălzirea globală.