Update articol:

China anunţă că Hamas şi Fatah au purtat “discuţii aprofundate şi sincere” la Beijing

china Yuanul chinez

China a anunţat marţi că Hamas şi Fatah, două grupuri palestiniene care au fost în dezacord de mulţi ani, s-au reunit recent la Beijing “pentru a purta discuţii aprofundate şi sincere” pe tema “reconcilierii intrapalestiniene”, transmit marţi AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Hamas, rival al formaţiunii Fatah a preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, a preluat puterea în 2007 în Fâşia Gaza, unde armata israeliană conduce o ofensivă de mai bine de şase luni după atacul fără precedent din 7 octombrie 2023 al grupării islamiste asupra Israelului.

“La invitaţia Chinei, reprezentanţi ai Mişcării naţionale de eliberare a Palestinei (Fatah – n.r.) şi ai Mişcării de Rezistenţă Islamică (Hamas – n.r.) au vizitat recent Beijingul pentru discuţii aprofundate şi sincere privind promovarea reconcilierii intrapalestiniene”, a declarat marţi Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

“Cele două părţi şi-au exprimat plenar voinţa politică de a realiza reconcilierea prin dialog şi consultare, au discutat multe probleme specifice şi au făcut progrese”, a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă regulate.

China sprijină cauza palestiniană de zeci de ani, aminteşte AFP.

Beijingul militează în mod tradiţional pentru o soluţie bazată pe principiul a două state, în contextul în care procesul de pace israeliano-palestinian se află în impas din 2014.

Definită de Statele Unite drept rivală, China şi-a consolidat în ultimii ani relaţiile comerciale şi diplomatice cu Orientul Mijlociu, din care o mare parte se află în mod tradiţional sub influenţa americană.

AFP aminteşte că Beijingul a supervizat şi facilitat spectaculoasa apropiere diplomatică de anul trecut dintre două mari puteri regionale, Iran şi Arabia Saudită.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (24/07/2026)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni angajatilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (24/07/2026)

Subscriere obligatiuni BNET31E membru Consiliul de administratie

STK EMERGENT (STK) (24/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIMTEL TEAM (SMTL) (24/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.07.2026 - 25.08.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (24/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 25.07.2026 - 23.08.2026