Update articol:

Polonia va încerca să consolideze relaţiile cu SUA în perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE, anunţă preşedintele Duda

Andrzej Duda Andrzej Duda

Viitoarea preşedinţie poloneză a Consiliului Uniunii Europene, funcţie ce va fi asigurată în prima jumătate din 2025, se va concentra pe consolidarea cooperării cu SUA şi Ucraina, a anunţat miercuri preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, relatează DPA, potrivit Agerpres.

”Ar trebui să organizăm două summituri europene în Polonia pentru a evidenţia cele mai importante elemente ale dezvoltării Europei pentru viitor”, a declarat Duda într-un discurs pentru celebrarea a 20 de ani de la aderarea Poloniei la UE.

El a precizat că primul summit ar urma să se concentreze pe relaţiile dintre UE şi SUA, iar al doilea va fi dedicat reconstrucţiei Ucrainei, ţară atacată de Rusia în mod nejustificat şi neprovocat în februarie 2022.

Susţinătoare fermă a Kievului, Polonia doreşte să vadă progrese în procesul de aderare a Ucrainei la UE.

Andrzej Duda este apropiat de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), formaţiune care a condus guvernul polonez până la alegerile de anul trecut. Centristul Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a devenit prim-ministru în luna decembrie.

La 1 mai 2004, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Malta şi Cipru au aderat la Uniunea Europeană.

”Prezenţa noastră în UE a contribuit la dezvoltarea dinamică a Poloniei în ultimii 20 de ani într-o manieră care nu poate fi supraestimată”, a spus Duda, citat de agenţia de presă PAP.

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (01/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - imprumut persoane afiliate

Digi Communications N.V. (DIGI) (01/10/2025)

Finalizarea cu succes a investitiei in reteaua FTTH din Andaluzia, Spania

ROPHARMA SA (RPH) (01/10/2025)

Schimbare in conducerea societatii

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (01/10/2025)

Convocare AGOA din data de 03.11.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/10/2025)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 30.09.2025