Update articol:

Siria: Acte de sabotaj vizând oleoducte submarine, acuză Damascul

Oleoducte submarine conectate la o rafinărie în oraşul Banyas din vestul Siriei au suferit acte de sabotaj comise cu ajutorul unor ţări străine, a acuzat luni un înalt responsabil sirian, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

Fără a-i numi pe presupuşii autori ai acestor acte sau ţările care ar fi implicate, şeful adjunct al companiei siriene pentru transportul petrolului, Qais Dib, a declarat că atacul a fost un “mesaj” la adresa Damascului.

Regimul preşedintelui Bashar al-Assad se află sub sancţiuni economice occidentale, inclusiv un embargou asupra petrolului pe care SUA şi partenerii lor nu ezită să-l aplice uneori puternic.

Agenţia de presă siriană Sana a publicat duminică imagini care arată presupuse resturi de explozibili folosiţi împotriva conductelor petroliere din apropiere de Banyas.

“O scurgere de petrol a fost descoperită sâmbătă şi scafandrii au inspectat” fundul mării, a declarat Sana.

Ei au descoperit că “cinci oleoducte au fost deteriorate”, potrivit agenţiei.

Sana a anunţat de asemenea că duminică ministrul afacerilor petroliere şi miniere Ali Ghanem a declarat că şase conducte submarine au fost avariate.

“Ideea este să fie atacată ţara noastră şi să se trimită un mesaj”, a spus responsabilul sirian, precizând că lucrările de reparaţii erau deja în curs.

Siria suferă de o criză a carburanţilor de mai multe luni, exacerbată de sancţiunile impuse de ţările occidentale, cu Statele Unite în frunte.

Ţara a primit livrări de petrol iranian în acest an pentru a atenua lipsurile.

Înainte de începutul războiului în 2011, Siria era o ţară exportatoare de petrol care producea aproximativ 400.000 de barili pe zi.

Producţia ei actuală este de 24.000 de barili pe zi, un nivel mult inferior celui necesar autosuficienţei.

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (10/10/2025)

Notificare prag detineri/vot < 5% si > 75%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (10/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 12/13.11.2025