Update articol:

Construcțiile au rămas pe minus după primele cinci luni din 2024

de Dan Pălăngean

În mai 2024, volumul lucrărilor de construcţii a crescut marginal pe seria brută faţă de luna anterioară (+0,5%), dar s-a diminuat semnificativ (-4,2%) pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Astfel, a fost întreruptă tendința de revenire după începutul slab al anului curent iar rezultatul cumulat a rămas pe minus.

Comparativ cu aceeași lună din 2023, rezultatul a fost invers, cu -2,9% pe seria brută, însă +1,7% pe cea ajustată la sezonalitate. Cumulat pe primele cinci luni ale anului, rezultatul a ajuns la -1,1% brut, respectiv -2,2% ajustat, după o stabilizare în ultima lună. Astfel, rămânem departe de avansul de 5% estimat la nivelul valorii adăugate brute în prognoza de primăvară.

Pe elemente de structură, doi indicatori au fost pozitivi față de aprilie 2024: +2,9% la construcții noi (deși -1,4% ajustat sezonier) și +2,1% la reparații capitale (dar -9,8% ajustat). Pe segmentul de întreținere și reparații curente, scăderea a fost consemnată atât în termeni bruți (-6,1%), cât și în termeni sezonieri (-16%).

Față de aceeași lună a anului trecut, performanțele au fost mai mici aproape pe toată linia. Diminuarea marginală de la construcții noi (-0,6%) a fost ajustată la +3,3%, în timp ce scăderile de la întreținere și reparații curente (-4%) și reparații capitale (-14,1%) au fost atenuate de sezonalitate (-3%, respectiv -11,7%).

Pe obiecte de construcţii, în raport cu luna precedentă, se observă cum singura creștere s-a realizat la construcții inginerești (+4,1% brut, deși -5,2% ajustat sezonier). Scăderile de pe segmentele clădirilor rezidențiale (-6%) și clădirilor nerezidențiale (-0,6%) au fost amplificate în varianta ajustată (-8,2%, respectiv -4,8%).

De reținut, comparativ cu aceeași lună din anul trecut, valorile cele mai mici au fost consemnate la clădiri rezidențiale (-14,3 brut și -11,6% ajustat). Scăderea a fost considerabil mai mică la clădiri nerezidențiale (-6,8%, respectiv -5,3%), singurul avans fiind pe segmentul de construcții inginerești (+4,5% brut, ajustat la +7,3% după sezonalitate).

Reamintim că, susținut de fondurile europene atrase pentru investiții publice, sectorul construcțiilor a evoluat anul trecut peste nivelul estimat prin prognoza oficială. Ceea ce implică acum un efect de bază defavorabil în 2024. Persistă semne de întrebare referitor la rezultatul slab pe segmentul de clădiri rezidențiale, mai ales că au acolo au apărut probleme încă de la finalul anului anterior.

Creșterea robustă anticipată oficial în construcții pentru 2024 rămâne un factor esențial în confirmarea creșterii economice anunțate (+3,4%). Ceea ce ar presupune o evoluție robustă în lunile care vin, într-un sector prognozat a avea un ritm de creștere mult peste ce se așteaptă de la industrie (+0,8%, exact rezultatul brut după primele patru luni ale anului în curs) sau agricultură (care vizează un +5,7%, insuficient pentru a reveni la nivelul din 2021).

BVB | Știri BVB