Vânzarea Telekom Mobile a fost respinsă de mai multe ori pe securitate națională, acum s-a notificat o nouă tranzacție, cu firma domnului Adrian Tomșa și Digi, sperăm să finalizăm analiza în prima parte a anului viitor, a declarat domnul Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Domnia sa a spus: “Tranzacția Telekom are un impact puternic în piața de telekom, în condițiile în care compania este unul din cei patru jucători. Știm că Telekom vrea să plece cât mai repede din România, să urgenteze tranzacția. În trecut, posibila vânzare Telekom a avut câteva respingeri pe securitate națională de la instituțiile statului, acum au notificat o nouă tranzacție, cu firma domnului Adrian Tomșa și Digi. Vom vedea cum se împart activele, antenele și spectrul. Sperăm ca în prima parte a anului să finalizăm analiza. Sunt încă multe necunoscute. Piața de telecom trebuie să fie competitivă, ieftină, dar suficient de atractivă pentru investiții pe 5G. Tranzacția Telekom are impact puternic asupra economiei”.
În mai, Digi România a încheiat un acord de principiu pentru achiziţionarea, prin vehiculul West Network Invest, a unei deţineri de peste 99,99% din capitalul social al Telekom România Mobile Communications, de la Hellenic Telecommunications Organization, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). “Societatea informează piaţa că, în data de 27 mai 2024, Digi România SA (Digi) a încheiat un acord de principiu privind principalii termeni şi condiţii pentru achiziţionarea de către West Network Invest SRL, un vehicul investiţional deţinut majoritar de către Digi şi minoritar de către grupul Clever Media, a unei deţineri de 99,9999994% din capitalul social al Telekom România Mobile Communications SA (Telekom România Mobile) de la Hellenic Telecommunications Organization SA”.
La acea vreme, Bogdan Chirițoiu a spus: “Digi a anunţat ieri (luni – n.red.) că va sprijini achiziţia Telekomului. (…) O să vedem. N-am primit până acum nicio notificare, deci de-abia intenţia între cele două companii, sau cele trei companii, că Telekomul vrea să vândă. Telekom Germania vrea să vândă şi vrea să cumpere una din firmele domnului Tomşa împreună cu Digi. Deci, această tranzacţie, repet, e o formă nouă. Tranzacţia veche au retras-o vineri, ne-au anunţat luni că vor să restructureze tranzacţia prin intervenţia lui Digi, au anunţat Bursa de Valori (…) Dar aşteptăm şi noi să primim detaliat detaliile tranzacţiei şi atunci o să facem noi analiza de concurenţă, care va merge în paralel cu analiza pe securitate naţională, care se face la nivelul Guvernului. Deci, ambele dimensiuni vor fi analizate. (…) Ştiu că de doi ani se chinuie Telekom să vândă operaţiunile din România. Ce pot să spun? Le urăm succes, în acelaşi timp trebuie şi ei să respecte nişte reguli în această ţară. Trebuie să fim siguri că cel care cumpără Telekom va putea să menţină infrastructura în funcţiune, va respecta contractele pe care le are cu clienţii şi, fiind vorba de o infrastructură critică de comunicaţie, există şi această dimensiune privind securitatea naţională. Deci, instituţiile de securitate naţională vor să se asigure că noul operator, repet, e capabil (…) să gestioneze infrastructura într-un mod care asigură protejarea intereselor de securitate ale statului”.