Bogdan Ionuţ Dinţoi a fost numit în funcţia de şef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) pentru încă o periodă de cinci ani, potrivit unei decizii semnate de premierul Marcel Ciolacu şi care a fost publicată marţi seara în Monitorul Oficial.
”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Bogdan Ionuţ Dinţoi se numeşte în funcţia de şef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF, cu rang de secretar de stat, pentru o perioadă de 5 ani”, se menţionează în decizie.
Mandatul său anterior a început în 2019 şi a expirat pe 4 noiembrie 2024.
”La data de 4 noiembrie se constată încetarea mandatului domnului Bogdan Ionuţ Dinţoi de şef al Departamentului pentru Lupta Antifraudă, cu rang de secretar de stat, ca urmare a expirării duratei mandatului”, se arată într-o altă decizie publicată în Monitorul Oficial.