Update articol:

Misiunea comercială “Aerospace and Defense Trade Mission to Romania”, vizită oficială la sediul BlueSpace Technology

BlueSpace Technology a primit ieri, 4 martie 2025, vizita oficială a delegației
misiunii comerciale Aerospace and Defense Trade Mission to Romania – o inițiativă
strategică destinată consolidării parteneriatului bilateral între Statele Unite ale
Americii și România, organizată de 47G – Asociația contractorilor din industria de
apărare din Utah, cu sprijinul Biroului Comercial al Ambasadei Statelor Unite și al
companiei Black Sea Strategies.

Companii americane din statul Utah din domeniul apărării, cybersecurity, energie sau domeniul aerospaţial sunt prezente între 3 și 6 martie, la București, la discuții cu firme românești din industria de apărare românească, dar și cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei, MApN, Ministerului de Interne,  Cancelariei premierului și DNSC.

Delegatia condusă de Aaron Starks, directorul executiv al 47G, a fost întâmpinată
de CEO-ul BlueSpace Technology, ing. Constantin Pintilie, care a ghidat oaspeții într-o vizită a facilităților de producție ale companiei. Împreună cu Marian Sima, Director
comercial, delegația americană a discutat despre produsele BlueSpace Technology, iar Bogdan Georgescu, Director tehnic, a prezentat capabilitățile VLAH, prima mașină de luptă din gama autovehiculelor tactice blindate de tip ușor (ATBTU), proiectată și dezvoltată în România.

De asemenea, au fost prezentate facilitățile laboratoarelor de analiză TEMPEST,
unde, încă din 2018, sunt verificate și testate echipamentele conform standardelor
naționale, UE și NATO, în conformitate cu SDIP-27, asigurând integritatea și
conformitatea acestora. Prezentarea a fost susținută în acest sens de Corneliu Calistru, Director de producție.

După turul unității de producție, CEO-ul BlueSpace Technology, Constantin
Pintilie și Marian Sima, director comercial, au susținut o prezentare a activității
companiei, iar împreună cu delegația americană au explorat oportunități de
colaborare”.

„Reprezentanții americani au fost impresionați de inovațiile și capabilitățile
tehnologice dezvoltate în România, confirmându-ne astfel potențialul românesc.
Colaborările cu partenerii americani reprezintă pentru noi o oportunitate strategică de creștere, iar interesul nostru față de acest sector continuă să fie maxim.
Acreditarea noastră NATO ca singura companie privată din Europa de Est producătoare de echipamente TEMPEST reflectă nu doar expertiza tehnologică de vârf, ci și importanța strategică a României într-un context internațional tot mai complex. Avem încredere că, prin acest schimb de experiență și prin deschiderea către noi tehnologii, vom contribui semnificativ la întărirea securității și inovației, atât pe plan local, cât și internațional.”, a declarat Constantin Pintilie, CEO BlueSpace Technology.

Asociația 47G, cu sediul în Utah, este recunoscută ca fiind cel mai dinamic
ecosistem de afaceri din industriile de apărare, aerospațială și cibernetică din Statele
Unite, numărând peste 250 de companii membre, inclusiv mari producători de
tehnologie avansată, furnizori de servicii, entități guvernamentale și instituții
academice.

Companii americane din domeniul apărării, cybersecurity, energie sau aerospaţial participă, zilele acestea, la o misiune economică la București

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025