Update articol:

Franţa încearcă să restabilească legătura între SUA şi Ucraina (purtătoare a guvernului francez)

franta, steag Sursa foto: pixabay.com
Franţa lucrează la restabilirea legăturii între SUA şi Ucraina, astfel încât să se ajunge la o “pace durabilă şi robustă”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

“Noi am propus un armistiţiu. Examinarea acestuia se are în vedere la negocierile cu SUA. Franţa şi Europa încearcă să restabilească o legătură între Statele Unite şi Ucraina”, a declarat Primas la televiziunea LCI.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat anterior că Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu parţial de o lună între Rusia şi Ucraina, ca parte a eforturilor diplomatice europene menite să consolideze sprijinul occidental pentru Ucraina, după schimbul de replici tensionat între preşedintele Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump vinerea trecută în Biroul Oval.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus marţi un armistiţiu cu Rusia în aer şi pe mare pentru a începe discuţiile cu privire la o “pace durabilă” sub “conducerea” lui Donald Trump şi s-a declarat pregătit să semneze cu preşedintele american acordul-cadru cu privire la exploatarea resurselor naturale, exprimându-şi dorinţa “de a pune lucrurile în ordine” cu Washingtonul.

Declaraţia preşedintelui Zelenski a fost făcută marţi, după ce Washingtonul a anunţat suspendarea temporară a ajutorului său militar pentru Ucraina. Şeful statului ucrainean a declarat că aşteaptă “informaţii oficiale” pe această temă, potrivit AFP.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare