Update articol:

Debutul negocierilor privind încetarea focului în Ucraina, duminică în Arabia Saudită

Debutul negocierilor privind încetarea focului în Ucraina, duminică în Arabia Saudită
 - poza 1 Steve Witkoff/ Sursa foto: x.com/stevewitkoff

Negocierile privind încetarea focului în Ucraina “vor începe duminică la Jeddah”, în Arabia Saudită, a afirmat marţi seară emisarul american Steve Witkoff, după o discuţie telefonică între preşedintele Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte un armistiţiu limitat la infrastructurile energetice şi o încetare a focului maritimă în Marea Neagră, “cred că ruşii au acceptat aceste două puncte. Am speranţa că ucrainenii le vor accepta”, a mai declarat el la postul Fox News.

Cei doi lideri au convenit asupra unui armistiţiu în Ucraina, limitat la infrastructurile energetice, despre care Steve Witkoff a precizat că “se referă la energie şi infrastructură în general”.

Emisarul a mai afirmat că delegaţia americană în Arabia Saudită va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio şi de consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz, dar nu a precizat cine vor fi interlocutorii lor. 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32