Update articol:

Casa Albă salută un “pas înainte” în discuţiile dintre SUA şi Iran privind programul nuclear iranian

Sursa foto: facebook.com/WhiteHouse/

Discuţiile dintre Statele Unite şi Iran cu privire la programul nuclear iranian desfăşurate sâmbătă în Oman reprezintă “un pas înainte” şi au fost “foarte pozitive şi constructive”, a declarat Casa Albă într-un comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Negocierile conduse de emisarul special al SUA, Steve Witkoff, sunt “un pas înainte spre un acord reciproc avantajos”, a afirmat Casa Albă, adăugând că “părţile au convenit să se întâlnească din nou sâmbăta viitoare”.

Aceste discuţii au loc în pofida ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump de a recurge la opţiunea militară în absenţa unui compromis.

Discuţiile s-au desfăşurat într-o “atmosferă constructivă bazată pe respect reciproc”, a declarat Ministerul iranian de Externe într-un comunicat, adăugând că cei doi oficiali, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, şi emisarul american, Steve Witkoff, au discutat direct timp de “câteva minute”.

La rândul său, ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, care a servit drept mediator în cadrul negocierilor, a declarat că discuţiile privind programul nuclear iranian dintre Washington şi Teheran s-au desfăşurat într-o “atmosferă cordială”.

SUA şi Iranul, care nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani, încearcă să ajungă la un nou acord nuclear după ce Statele Unite s-au retras în 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri pentru a limita dezvoltarea programului său nuclear în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie