Update articol:

Negocierile privind încetarea focului în Ucraina nu sunt facile, declară şeful NATO, într-o vizită surpriză la Odesa

Mark Rutte Sursa foto: government.nl / Image: Arenda Oomen

Eforturile preşedintelui american Donald Trump în vederea unei încetări generale a focului între Kiev şi Moscova ”nu sunt facile”, a declarat marţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a denunţat atacurile ruse ”teribile” împotriva civililor în Ucraina, transmite AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

”Aceste discuţii nu sunt facile în special ca urmare a acestei violenţe oribile”, a declarat Mark Rutte la Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei, unde a sosit într-o vizită surpriză.

”Dar susţinem toate eforturile preşedintelui Trump în favoarea păcii”, a adăugat şeful NATO, care a calificat drept ”scandaloase atacurile teribile, sistematice” ale Rusiei.

El a adăugat că NATO va continua să sprijine Ucraina.

”Poporul ucrainean a îndurat atât de multe – nu în ultimul rând atacul de la Sumî din Duminica Floriilor. Sprijinul NATO este nezdruncinat. Vom continua să ajutăm Ucraina astfel încât să se poată apăra astăzi şi să descurajeze o agresiune viitoare, asigurând o pace justă şi durabilă”, a scris Rutte pe platforma X.

Aceste comentarii intervin la două zile după un dublu atac rus care a ucis 35 de civili în oraşul Sumî, din nord-estul Ucrainei.

La rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski a subliniat că ţara sa are ”nevoie stringentă” de sisteme de apărare antiaeriană.

De asemenea, şeful statului ucrainean s-a pronunţat pentru pregătirea ”rapidă şi eficace” a unui contingent militar occidental în Ucraina.

BVB | Știri BVB
IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR 2026 EUR (IMP26E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR (IMP27E) (07/05/2026)

Depunerea documentatiei pentru autorizarea unei noi cai de access

SINTEZA S.A. (STZ) (07/05/2026)

Raportarea tranzactiilor cu parti afiliate conform art. 108 din Legea 24/2017

COMPA S. A. (CMP) (07/05/2026)

Hotarari AGA O & E 7 mai 2026