Update articol:

Este timpul să regândim consiliile de administrație din instituțiile publice; Avem nevoie de un cadru care să facă diferența între control funcțional și birocrație de fațadă (Gabriel Grădinescu)

Este timpul să regândim consiliile de administrație din instituțiile publice, consideră Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF, acesta venind cu propuneri pentru regândirea cadrului legislativ.

În ultimii ani, consiliile de administrație (CA) au devenit omniprezente în instituțiile de stat – fie că vorbim despre societăți comerciale cu capital public, regii autonome, ori chiar instituții bugetare fără activitate economică, a scris Gabriel Grădinescu, pe LinkedIn: “La origine, modelul CA a fost creat pentru a asigura transparență, echilibru decizional și control strategic. În entitățile cu autonomie financiară și risc economic real, funcționează ca un veritabil mecanism de guvernanță corporativă. Dar în multe cazuri din administrația publică, acest model este aplicat formal, fără valoare adăugată reală – uneori chiar cu efecte adverse.

🔍 Problemele-cheie:

Politizare și numiri netransparente în structuri fără obiect economic.

Costuri administrative nejustificate în instituții strict bugetare.

Suprapunere de competențe între CA și conducerea executivă.

Rol adesea decorativ, fără impact în eficiența instituțională.”

Domnia sa propune o regândire pragmatică a cadrului legislativ, prin:

“1. Revizuirea OUG 109/2011, pentru excluderea obligativității CA în instituțiile publice fără patrimoniu propriu sau activitate economică.

2. Modificarea Legii finanțelor publice nr. 500/2002, prin criterii clare privind necesitatea CA, în funcție de riscuri și autonomie.

3. Posibilitatea înlocuirii CA cu comitete consultative, în cazul instituțiilor fără activitate economică.

4. Crearea unui mecanism obiectiv de evaluare a eficienței consiliilor de administrație.

✅ Aceste măsuri ar aduce:

Guvernanță reală, nu formală;

Costuri mai mici și eficiență crescută;

Profesionalizare autentică în entitățile unde CA este cu adevărat necesar.

Instituțiile statului nu trebuie tratate uniform. Avem nevoie de un cadru care să facă diferența între control funcțional și birocrație de fațadă.

Este momentul să trecem de la formă la fond.”

BVB | Știri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (19/08/2025)

Initierea programului de rascumparare de actiuni

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (19/08/2025)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (19/08/2025)

Raport semestrial S1 2025_rectificare eroare materiala