Update articol:

Bolojan: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi pe ‘Anghel Saligny’; cele în plată – eşalonate

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că anul acesta nu se vor mai semna contracte noi pe programul “Anghel Saligny”, iar cele care sunt în prezent în plată vor fi eşalonate pe următorii 3 ani.

“Deci, pe programul ‘Anghel Saligny’ am avut mii de contracte în fiecare localitate aproape şi am avut şi avem semnate contracte de aproximativ 52 de miliarde de lei, dintre care s-au dat în plată aproape jumătate, deci peste 20 de miliarde. Şi atunci, practic, în fiecare localitate din România, din banii guvernamentali se face câte ceva. O stradă care se asfaltează, pe care o văd oamenii, o reţea de apă sau de canalizare sau alte lucrări de gaz, de exemplu, şi în felul acesta am început foarte multe lucrări, fără să calculăm dacă avem banii să acoperim cheltuielile care vin dinspre constructori într-un timp de 2-3 ani de zile. Şi gândiţi-vă că nu avem aceşti bani. Şi atunci ce am decis? Şi în aceste zile închidem aceste decizii. Anul acesta nu vom mai semna contracte noi. Nu mai avem această posibilitate. Iar contractele care sunt astăzi în plată vor fi eşalonate în următorii 3 ani de zile”, a precizat Ilie Bolojan, miercuri seară, la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a explicat că Guvernul nu mai are cum să aloce atâţia bani din bugetele naţionale pentru aceste lucrări.

“Deci vom face o bugetare multianuală (…). Fiecare constructor, fiecare autoritate, primărie, consiliu judeţean, va şti câţi bani îi revin şi va putea să-şi dimensioneze lucrarea şi ritmul de lucrări în aşa fel încât să le închidă. Dacă vor să le facă mai repede, vor putea să ia credite şi cu ratele care sunt garantate de Guvern, cu această eşalonare pe 3 ani de zile, vor putea să-şi acopere aceste credite. Dar nu putem să le promitem la primari şi la preşedinţii de consilii judeţene că anul acesta se va dubla bugetul care s-a consumat practic imediat ce am ajuns la jumătatea anului”, a arătat Bolojan.

BVB | Știri BVB

MUNICIPIUL IASI (IAS28A) (14/08/2025)

Plata cupon 61, rambursare rata principal 55

MUNICIPIUL IASI (IAS28) (14/08/2025)

Plata cupon 68 rambursare rata principal 55 si calcul rata dobanda pentru cuponul 69 & 70