Update articol:

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a promis vineri la conferinţa naţională anuală a partidului său că va începe pregătirile pentru guvernare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Deşi formaţiunea Reform UK (Reformaţi Regatul Unit) are doar patru parlamentari din cei 650 din legislativul de la Londra, Farage a fost ovaţionat la scenă deschisă când şi-a prezentat viziunea despre viitorul Regatului Unit: blocarea sosirii imigranţilor ilegali în bărci, în termen de două săptămâni; reluarea practicii de interpelare şi percheziţie pe stradă ale poliţiei; renunţarea la politica de emisii “nete zero” de gaze cu efect de seră.

În timp ce premierul Keir Starmer era în vacanţă, Farage prezentase deja planuri de abrogare a legislaţiei privind drepturile omului pentru a permite deportarea în masă a azilanţilor.

Farage s-a arătat încrezător că îi poate învinge pe laburiştii aflaţi acum la putere, despre care a prezis că se vor diviza după demisia de vineri a vicepremierului Angela Rayner, precum şi pe conservatori.

El a pronosticat că următoarele alegeri ar putea avea loc în 2027 şi a cerut ca Reform să fie gata în orice moment să guverneze. În acest sens, a declarat că va înfiinţa un departament al partidului pentru pregătirile necesare şi l-a numit şef pentru politici pe fostul preşedinte al formaţiunii, Zia Yusuf.

Farage a spus că măsurile preconizate fac parte din “următorii paşi” – mottoul conferinţei – care vor porni de la victoriile Reform din acest an în alegerile locale.

Politicianul a anunţat o nouă dezertare din rândurile Partidului Conservator: Nadine Dorries, fostă ministru al culturii, a trecut la Reform.

Săptămâna aceasta, el a făcut o vizită la Washington, unde a fost primit de Trump în Biroul Oval de la Casa Albă, şi unde le-a cerut politicienilor din SUA să convingă Regatul Unit să pună capăt reprimării liberei exprimări prin practici despre care a afirmat că sunt în stil nord-coreean.

Iubit de unii şi urât de alţii pentru contribuţia la rezultatul referendumului pentru Brexit din 2016, Farage se pricepe la campanii, remarcă Reuters, menţionând că sondajele indică un curs spre victorie al Reform dacă alegerile vor avea loc în 2029. Liderul populist susţine însă că după propulsarea echipei sale, partidul va deveni o forţă considerabilă mult mai devreme.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/09/2025)

Convocator completat AGA din 29 septembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/09/2025)

Documente oferta publica de cumparare de actiuni emise de FONDUL PROPRIETATEA

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (05/09/2025)

Emiterea Certificatului de Inregistrare a Instrumentelor Financiare