Prezent într-o emisiune la Digi24, Daniel David a fost întrebat dacă îşi va depune mandatul în eventualitatea în care va trece moţiunea simplă depusă de AUR la Senat, programată luni pentru dezbatere şi vot.
“Da. Fără nicio discuţie, da, pentru că vreau să fie foarte clar sau vreau să punctez două lucruri pornind de la ceea ce aţi spus. Unu, aceste măsuri au fost măsuri ale coaliţiei. Au fost asumate într-un program de guvernare. Eu, dacă eram ministru, sigur, în condiţii de normalitate, dar nici în condiţii de criză, nu ştiu dacă neapărat mergeam exact pe aceste măsuri. Deci, altfel spus, în condiţiile în care aceste măsuri au venit într-un program de guvernare şi cei care reprezintă acel program de guvernare nu le mai susţin, eu nu am de ce să le susţin şi cred că, repet, în acest moment sunt liniştit. Am făcut ce trebuie pentru ţară, cu pulverizarea sau cu atacul pe care l-am primit la imagine, la ce am construit eu profesional, pentru că salariile şi bursele sunt acoperite, iar ţara, în iulie, august şi sper eu şi în septembrie, n-a intrat în categoria junk, iar educaţia a avut un rol (…). Deci, dacă în urma moţiunii simple, deşi nu sunt obligat şi premierul nu este obligat să-mi ceară demisia sau eu să-mi pun demisia, eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susţine un program al unei coaliţii, care văd că – sau care s-ar putea – să nu şi-l mai asume, mai ales că mă simt liniştit”, a spus Daniel David.
Daniel David a adăugat că ar putea rămâne în funcţie doar dacă va avea sprijinul coaliţiei de guvernare pentru a trece de la o logică de austeritate la una de reformă.
“În momentul ăsta, eu pot rămâne pentru a fi un ministru care începe să treacă din logică de austeritate în reformă, dar vreau să văd că coaliţia este alături de mine. Sau, dacă nu mai este alături de mine, asta este, mi-am făcut datoria, sistemul a fost salvat, pot să plec”, a mai afirmat el.
AUR a depus la Senat o moţiune simplă pe educaţie, intitulată “În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”, în care îl acuză pe Daniel David că a promovat un pachet de măsuri cu consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice.