Preşedintele american Donald Trump a ajuns miercuri în jurul prânzului la castelul Windsor, fiind primit de familia regală în a doua sa vizită de stat în Regatul Unit, care se derulează la adăpost de public şi de manifestaţii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Liderul american şi soţia sa, Melania, au fost întâmpinaţi la coborârea din elicopter de prinţul moştenitor William şi soţia sa, Catherine, iar apoi au fost primiţi de regele Charles al II-lea şi de regina Camilla, sub un cer întunecat.
Strada principală din Windsor a fost pavoazată cu drapele britanice şi americane cu acest prilej. Forţele de ordine sunt prezente în număr mare în acest oraş situat la circa 40 km vest de Londra.
Vizita de stat de două zile a început cu o desfăşurare spectaculoasă de fast regal, de care liderul american este mare amator, şi o ceremonie militară de o anvergură fără precedent, în care au fost implicaţi 1.300 de membri ai forţelor armate britanice.
După o salvă de tun trasă din castel şi din Turnul Londrei, cele trei cupluri au participat la o procesiune în caleaşcă, dar tot în incinta domeniului, şi nu pe străzile oraşului, aşa cum s-a întâmplat cu prilejul vizitei de stat a preşedintelui francez Emmanuel Macron din iulie.
Vizita se derulează cu uşile închise, fără interacţiune cu publicul. Donald Trump este nepopular în Regatul Unit şi mii de persoane sunt aşteptate în centrul Londrei pentru a protesta împotriva vizitei sale. La protestul organizat la apelul coaliţiei “Stop Trump”, începând de la ora locală 14:00 (13:00 GMT), vor fi prezenţi zeci de poliţişti.
La Windsor, preşedintele american va avea privilegiul unic de a trece în revistă o gardă de onoare formată în mod excepţional din trei regimente ale Gărzii Regale, însoţită de fanfară, în curtea pătrată a castelului.
După un dejun privat cu familia regală, cuplul Trump va depune flori la mormântul reginei Elisabeta a II-a, decedată în septembrie 2022, în capela St George.
O defilare aeriană, aliniind în mod inedit avioane de luptă F35 britanice şi americane, şi patrula acrobatică “Red Arrows”, va preceda tradiţionalul banchet regal cu circa 150 de invitaţi.
Cea de a doua zi a vizitei, joi, va fi consacrată mai mult politicii şi se va derula în principal la Chequers, reşedinţa din afara Londrei a prim-ministrului Keir Starmer.
Conferinţa de presă comună ar putea prilejui o serie de întrebări stânjenitoare pentru cei doi lideri, legate în special de afacerea Jeffrey Epstein, comentează AFP.